FCSB pregătește un transfer de senzație

Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a fost prezentat la FCSB.

Mihai Stoica, preşedintele CA al FCSB, a declarat, joi, că este rezolvată „mai mult de 75%” problema aducerii lui Nicolae Stanciu la echipa bucureşteană.

„Mai mult de 75% e rezolvată problema. La ce mod? Mister îl vrea, eu îl vreau, Gigi îl vrea categoric. Şi astăzi tocmai am avut o discuţie în trei cu Denis Drăguş care i-a zis că îi oferă şi numărul de pe tricou doar să se întoarcă.

Şi apoi îi păstrează şi loc în vestiar. Deci facem presiuni din toate părţile pe Nicuşor să se întoarcă acasă pentru că ultima performanţă adevărată a acestei echipe, adică participarea în UEFA Champions League, s-a realizat cu Mister pe bancă şi cu Nicuşor unul dintre protagonişti”, a spus Stoica.

Proaspăt instalat pe banca tehnică a celor de la FCSB, Laurențiu Reghecampf a mărturisit că își dorește enorm să poată colabora din nou cu mijlocașul.

„El este, în continuare, unul dintre cei mai buni jucători români pe care îi avem. Îl cunoaştem foarte bine. Este un jucător extraordinar, un caracter foarte frumos. Vă daţi seama că în secunda doi aş spune dacă se poate da, adică nu există niciun fel de dubiu. Nu cunosc situaţia lui şi nu am discutat. Eu mi-aş dori foarte mult, pentru că îl cunosc foarte bine. Cu noi aici a avut o perioadă foarte bună, după care a ajuns să joace la echipe foarte puternice”.

Mijlocașul a îmbrăcat tricoul formației din Capitală între 2013 și 2016, iar în prezent evoluează în China, la Dalian Yingbo.

Repere din cariera lui Nicolae Stanciu

Primii pași în fotbal i-a făcut la Unirea Alba Iulia, făcând ulterior pasul către generația reușită a celor de la FC Vaslui. De acolo, Adrian Porumboiu l-a cedat la FCSB în schimbul sumei de un milion de euro. Profitul obținut ulterior de Gigi Becali a fost însă mult mai consistent, în vara anului 2016 Anderlecht achitând 10 milioane de euro pentru transferul fotbalistului.

Ulterior perioadei petrecute în Belgia, mijlocașul a îmbrăcat tricoul celor de la Sparta Praga, Al Ahly, Slavia Praga, Wuhan Three Towns, Damac, Genoa, în prezent fiind legitimat la Dalian Yingbo.

1,8 milioane de euro reprezintă cota actuală de piață a lui Nicolae Stanciu. 87 de selecții și 15 goluri are înregistrate mijlocașul în tricoul echipei naționale a României.

Lasă un comentariu