FCSB vânează un nou fundaș sud-african după succesul lui Ngezana! Khulumani Ndamane, aproape de transfer
După ce Siyabonga Ngezana (27 de ani) s-a impus rapid ca titular de bază în echipa FCSB-ului, vicecampioana Africii de Sud, TS Galaxy, ar putea furniza un nou jucător pentru campioana României. Este vorba despre tânărul fundaș Khulumani Ndamane, în vârstă de 21 de ani.
Conform publicației sud-africane FARPost, FCSB a demarat negocierile pentru transferul fundașului central, aflat sub contract cu TS Galaxy. Acesta a bifat 27 de apariții în sezonul 2024/2025 și a fost convocat deja la naționala de seniori a Africii de Sud, unde a fost desemnat „omul meciului” la debut.
Jurnaliștii africani scriu că:
„Clubul lui Siyabonga Ngezana, FCSB, și-a exprimat interesul de a-l cumpăra pe fundașul Khulumani Ndamane de la TS Galaxy și Bafana Bafana. În urma evoluțiilor sale impresionante de-a lungul sezonului, FCSB speră să obțină semnătura acestuia pentru sezonul următor.”
Conform site-ului Transfermarkt, Khulumani Ndamane are o cotă de piață de 450.000 de euro, dar potențialul său ar putea depăși această valoare în viitorul apropiat. FCSB pare hotărâtă să investească în tinere talente, continuând modelul început cu transferul lui Ngezana în vara lui 2023, direct de la Kaizer Chiefs.
Trei transferuri confirmate deja de FCSB în această vară
Campioana SuperLigii a bifat deja trei achiziții importante:
- Dennis Politic (25 de ani), cel mai important nume, a semnat cu roș-albaștrii după despărțirea de Cremonese.
- Daniel Graovac (31 de ani), fost fundaș la CFR Cluj, a venit liber de contract.
- Dennis Alibec (34 de ani), fost atacant la Farul Constanța, revine în SuperLigă tot ca jucător liber.
Lotul lui Elias Charalambous se va reuni joi, 19 iunie 2025, pentru vizita medicală, iar vineri, 20 iunie, echipa va pleca în cantonamentul din Apeldoorn, Olanda, acolo unde vor avea loc meciuri amicale și pregătirea pentru noul sezon intern și european.