Dumitru Dragomir (76 de ani) s-a lansat într-un atac fără menajamente la adresa lui Elias Charalambous, proaspătul antrenor al vicecampioanei FCSB.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal este convins că tot Mihai Pintilii se ocupă de pregătirea echipei la FCSB și pune la îndoială calitățile de antrenor ale lui Charalambous.
„Pintilii face antrenamentele cu neamţul ăla, cu Neubert. Băi, tată, Charalambous ăla e de trei zile antrenor! Nici nu ştie să ajungă la cantonamentul FCSB. „Mi-a plăcut o fază… Nu aş vrea să-i stric reputaţia… Fii atent cum făcea… Charalambous, da…”,a spus Dumitru Dragomir pentru Fanatik, iar apoi s-a ridicat puțin în picioare și a început să gesticuleze cu degetele în toate direcțiile, preț de câteva zeci de secunde. „Uite cum făcea! Şi ataca CFR Cluj. Uitaţi-vă la fază, nu vă mai trebuie nimic. Mânca-v-aș gura voastră!
Băi, când l-am văzut făcând așa… I-am şi dat telefon fiului meu: «Băi, Bogdane, băi tată! Suntem râsul lumii! Fii atent pe cine au adus la FCSB!». Mai ales că am văzut înainte şi un Liverpool şi Arsenal”, a spus Dumitru Dragomi, potrivit Fanatik.