Florentin Petre, despre oferta de la Rapid

Florentin Petre, la un pas de Rapid: „Cel mai fericit a fost tata”

Florentin Petre, unul dintre simbolurile lui Dinamo, a recunoscut că a fost foarte aproape să comită „marea trădare” și să semneze cu Rapid. Aflat pe final de contract cu formația din „Ștefan cel Mare”, fostul internațional român avea pe masă oferte tentante din campionatul intern, inclusiv de la Rapid și FC Vaslui, însă mutarea în Giulești a picat în ultimul moment.

Invitat la emisiunea EXCLUSIV DINAMO de la ProSport, Petre a povestit cum au decurs negocierile din 2005-2006. Giovanni Becali, impresarul său de atunci, obținuse un acord verbal cu George Copos pentru transferul în Giulești, dar peste noapte planurile s-au schimbat.

„Înainte să ajung la ȚSKA Sofia, da, am avut o ofertă de la Rapid. Erau Răzvan Lucescu și Dinu Vamă acolo. Giovanni a vorbit cu ei, s-au înțeles, iar eu am zis OK. La Dinamo mi se termina contractul. M-a dorit și domnul Porumboiu la Vaslui, cu sume care te amețeau…”, a povestit Florentin Petre.

Totul părea stabilit, iar familia sa, în special tatăl – un mare suporter rapidist –, era încântată de ideea mutării. Doar că în dimineața următoare, Giovanni și Victor Becali i-au schimbat complet direcția carierei.

„Cel mai fericit a fost tata, rapidist. Nu-mi dădusem încă OK-ul, am zis: ‘Hai să ne gândim și mai vedem mâine’. A doua zi dimineață m-au sunat Victor și Giovanni: ‘Hai că te muți la Sofia, la ȚSKA’. Cu un an înainte mă dorise și Levski Sofia”, a mai spus fostul mijlocaș.

În final, Florentin Petre a ales ȚSKA Sofia, unde a evoluat timp de trei sezoane, devenind unul dintre cei mai respectați fotbaliști români din Bulgaria.

Lasă un comentariu