Florin Tălpan: ,, Clonă, precum FCSB,,

CS Dinamo și FC Dinamo s-au întâlnit în prima etapă a grupelor Cupei României, un meci cu încărcătură specială pentru suporterii „câinilor roșii”. Duelul s-a încheiat cu victoria echipei din Superliga, FC Dinamo, scor 3-1, însă atenția a fost atrasă de declarațiile tăioase ale lui Florin Talpan, juristul CSA Steaua.

Acesta a susținut, într-un discurs ferm, că formația condusă de Zeljko Kopic nu reprezintă adevărata echipă Dinamo, ci este doar o „clonă”, asemenea FCSB-ului în raport cu Steaua.

„Știm că Dinamo 1948 SA nu este de fapt Dinamo București, ci o clonă, precum FCSB. Dar, din păcate, nimeni nu spune acest lucru. Și mă întristează când văd că și cei din conducerea clubului Dinamo stau cu capetele plecate în fața clonei, acceptând minciunile lor și permițând ca suporterii dinamoviști să fie mințiți de o societate care, în 10 ani, a trecut prin două insolvențe”, a spus Talpan, citat de ProSport.

Juristul CSA Steaua a criticat și Federația Română de Fotbal, acuzând-o că tolerează cluburi cu probleme financiare, care „strică imaginea fotbalului românesc”.

„În loc să avem în Liga 1 cluburi curate, care își plătesc jucătorii la timp și își achită datoriile, avem cluburi care se fac de rușine în Europa. Federația nu face nimic pentru a proteja fotbalul românesc. Joacă Dinamo București, unul dintre cele mai mari cluburi din țară, cu un alt club care pretinde că e Dinamo, deși a fost înființat în 2001. În ce țară trăim? Ce fotbal e ăsta?”, a încheiat Talpan.

Lasă un comentariu