Florin Talpan dă de pământ cu toată lumea: atac la FCSB și replică pentru Ilie Năstase!

Curtea de Apel a emis motivarea deciziei prin care a stabilit că CSA Steaua deține palmaresul din perioada 1947 – 1998 și că FCSB nu are drept de a folosi în scopuri comerciale sau sportive palmaresul din intervalul 2003 – 2017.

Instanța a decis că FCSB a utilizat palmaresul Stelei începând din 2003 fără drept, deoarece AFC Steaua București, în urma privatizării din 1998, nu a preluat acest palmares. Florin Talpan a declarat că va continua să apere drepturile clubului până când FCSB nu va mai atenta la palmaresul, numele și marca Steaua București. El a caracterizat FCSB-ul ca fiind o „căpușă”. Replica lui Talpan nu a întârziat să apară, iar juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua a lansat un nou atac la adresa FCSB-ului, numindu-l tot „căpușă”. De asemenea, Talpan nu l-a uitat nici pe Ilie Năstase, care l-a numit „subordonatul” său în urmă cu câteva zile.

”Având în vedere zecile de mesaje şi de apeluri telefonice primite azi de la suporterii stelişti şi de la jurnalişti cu privire la motivarea hotărârii pronunţate în dosarul nr. 489513/2017*, având că obiect acţiune în constatare palmares, vă aduc la cunoştinţă faptul că până acum, motivarea hotărârii nu a fost comunicată Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.

Sunt foarte curios în baza căror dispoziţii legale, unii jurnalişti află înainte de părţile din dosar motivarea hotărârii! Voi formula o adresă Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti să ni se spună cum este posibil acest lucru!

Când voi primi hotărârea redactată, o voi analiza şi vă voi prezenta pe larg hotărârea. Am muncit foarte mult pentru câştigarea acestui dosar şi sunt mândru de realizările mele!

Aşa cum am promis, voi apăra drepturile clubului până când această “căpuşă” numită fcsb nu vă mai atenta la palmaresul, numele şi marca Steaua Bucureşti.

Florin Talpan: ”Nu am fost niciodată subordonatul lui Năstase”

Pentru că am fost foarte ocupat cu alte dosare şi nu numai, nu am putut răspunde întrebărilor jurnaliştilor cu privire la afirmaţiile lui Ilie Năstase la adresa mea. Precizez acum că părerea acestuia despre mine nu are importanţă,cu atât mai mult cu cât acesta nu este ofiţer de carieră! Eu nu am fost niciodată subordonatul lui şi nu voi fi niciodată!

Toată lumea ştie că acesta nu a respectat legea, fiind condamnat penal la pedeapsa de 9 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare şi amânare a executării acesteia pentru că a condus băut, şi din păcate continuă să nu o respecte atunci când, îmbrăcat în uniformă militară susţine că fcsb este Steaua, deşi cunoaşte foarte bine pronunţarea instanţelor române în legătură cu acest aspect!

Ar fi de preferat că de acum încolo, să ia taxiul după petreceri! Ştie el de ce! Seară bună tuturor!”, se arată în mesajul lui Florin Talpan. 

Ilie Năstase: ”Tovarășul Talpan e subordonatul meu”

La sosirea la Arena Națională pentru petrecerea celor de la FCSB, Ilie Năstase a dat o declarație amuzantă, un mesaj pentru Florin Talpan.

”Am venit să-l enervez pe tovarășul Talpan pentru că e subordonatul meu”, a spus Ilie Năstase, pe scările de la Arena Națională.

După ce a urmărit meciul din tribună, Ilie Năstase a coborât pe gazon și i-a înmânat trofeul lui Darius Olaru, căpitanul FCSB-ului.

Lasă un comentariu