Florin Talpan se opune, după ce FCSB a anunțat că va juca din nou pe stadionul Steaua: “Nu au ce căuta în Ghencea!”

Florin Talpan, nou atac împotriva FCSB-ului! Juristul de la CSA Steaua oferă un nou mesaj pentru echipa lui Gigi Becali: „Nu au ce căuta in Ghencea”

Florin Talpan a lansat din nou un atac la adresa echipei patronate de Gigi Becali, susținând că FCSB nu ar trebui să joace pe stadionul din Ghencea atât timp cât sunt de rea credință. Mihai Stoica anunțase anterior că s-a ajuns la un acord pentru ca FCSB să joace pe stadionul Steaua pe durata verii, cât timp Arena Națională este indisponibilă.

„Ei sunt de rea credință, nu vor să respecte deciziile instanței”
Florin Talpan a declarat, în exclusivitate pentru Fanatik Superliga, despre litigiul dintre CSA Steaua și proaspăta campioană a României, FCSB.

Juristul de la CSA Steaua, atac fără precedent la adresa FCSB-ului, oficialul Clubului Sportiv al Armatei refuză accesul FCSB-ului pe stadionul „Ghencea” și roagă politicienii „să-și vadă de politicile lor”

„Nu este oportun ca FCSB să vină să joace în Ghencea atâta timp cât noi suntem în litigiu cu ei. Ei sunt de rea credințăp, nu vor să respecte deciziile instanței. Ei încearcă să ne anuleze mărcile.”

„ Politicienii ar trebui să-și vadă de politicile lor și să nu ne impună ca FCSB să vină în Ghencea. Nu au ce căuta în Ghencea.” , a declarat Florin Talpan în exclusivitate la Fanatik Superliga.

Florin Talpan nu și-a cerut scuze de la Ilie Năstase

Fostul lider mondial a avut câteva contre cu juristul de la CSA Steaua, după ce Ilie Năstase a apărut în uniformă de militar la festivitatea de premiere a echipei FCSB.

Juristul CSA Steaua i-a transmis lui Ilie Năstase că nu avea voie să poarte uniforma militară în acel context și a amintit de problemele lui Năstase cu alcoolul, din cauza cărora a avut și un dosar penal.

La scurt timp, Ilie Năstase a revenit cu o reacție asupra atacului lui Florin Talpan. Fostul tenismen a spus că are voie să poarte acea uniformă și că îl va da în judecată pentru declarațiile făcute.

Scandalul a continuat, cu zeci de replici din partea fiecăruia. Confictul nu pare a se fi stins, Florin Talpan spunând la Fanatik Superliga că „nu și-a cerut scuze și ca nu are de ce să o facă”.

Lasă un comentariu