Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că adevărata Dinamo nu e echipa din SuperLiga

Fostul vârf de atac din Ștefan cel Mare, Sorin Răducanu (63 de ani), a oferit o perspectivă interesantă în cadrul emisiunii iAMsport LIVE. Acesta a declarat că, în viziunea sa, gruparea din liga secundă, CS Dinamo, reprezintă de fapt entitatea autentică.

​Bucureștean de origine, Răducanu și-a îndeplinit visul din copilărie atunci când a ajuns să îmbrace tricoul alb-roșu. Activitatea sa la club s-a desfășurat în două intervale distincte, 1984-1987 și 1990-1991, perioadă în care palmaresul său a fost îmbogățit cu o Cupă a României.

Identitatea clubului în viziunea fostului atacant

​Chiar în ziua în care clubul a marcat 78 de ani de istorie, fostul fotbalist a explicat atașamentul său față de culorile echipei și motivele pentru care consideră CS Dinamo drept continuatoarea simbolică a formației la care a activat.

”Dinamo înseamnă fotbalul la extrem, la sublin. Am ținut cu Dinamo, când trăgeam jambierele și jucam la ei… mă simțeam extraordinar de bine, nici nu îmi venea să cred. La Săftica mă uitam odată ca prostul la tablă, scria ‘Procurorul’ (n.r. Cornel Dinu) acolo și numele meu, mă ciunteam și mă gândeam: <<Eu fi oi ăla?>>.

Bine, nu am jucat mult la Dinamo, dar cât am jucat, mi-am văzut de treaba mea. Eu zic că am jucat bine… la început, după aceea îmi scoteau ăia de pe linia porții. Dar Dinamo e Dinamo, CS Dinamo! Pentru mine CS Dinamo e Dinamo”, a precizat Sorin Răducanu.

​Pe parcursul carierei sale profesionale, Sorin Răducanu a mai evoluat pentru formații precum Dinamo Victoria București, Gloria Reșița, FC Olt, FCM Brașov, Sportul Studențesc, dar și în străinătate, la Aris Limassol și Wuppertaler SV.

Lasă un comentariu