Igli Tare comentează scandalul de la meciul România – Kosovo: „Astfel de situații se vor repeta!”
Incidentele de la meciul România – Kosovo, disputat la București, continuă să atragă reacții. Printre cei care au comentat situația se numără și Igli Tare, fost internațional albanez și fost conducător al clubului italian Lazio.
Tare susține gestul kosovarilor
Igli Tare, care a fost în fruntea clubului Lazio în perioada în care Ștefan Radu evolua pentru formația italiană, consideră că astfel de episoade vor apărea și pe alte stadioane. „Trebuie găsită o soluție pentru că situații de acest gen se vor repeta. Cazul de acum nu va fi izolat, se va întâmpla și pe alte stadioane”, a declarat Tare, pentru Klan Kosova.
Mai mult, fostul oficial al clubului Lazio și-a exprimat sprijinul pentru Rrahmani și colegii săi. „Susțin gestul lui Rrahmani până la capăt!”, a afirmat el.
Potrivit publicației albaneze Liberale, Tare a subliniat că jucătorii din Kosovo „s-au comportat într-o manieră demnă” și a cerut Federației de Fotbal din Kosovo să fie pregătită pentru gestionarea acestor momente dificile: „Astfel de incidente vor mai exista în viitor”.
Grupa C2 a României, în așteptarea unei decizii de la UEFA
Situația grupei C2 din Nations League, unde sunt incluse România și Kosovo, rămâne neclară. UEFA a evitat să ofere detalii precise despre calculele acestei grupe, în condițiile în care partida de la București nu a fost luată în considerare pe site-ul oficial al forului european.
Dacă în celelalte grupe au fost publicate informații despre clasamente, promovări și retrogradări, în cazul grupei României și Kosovo apare doar mențiunea „Vor urma permutări”. Astfel, fanii celor două echipe așteaptă cu nerăbdare un verdict oficial din partea UEFA.