Gabi Balint i-a dat dreptate lui Gigi Becali, după prima repriză a meciului FCSB – Poli Iași

FCSB a fost în avantaj după primele 45 de minute ale duelului cu Poli Iași, din etapa a șasea a SuperLigii, grație reușitei superbe a lui Ovidiu Popescu.

Gabi Balint: ”Are dreptate Gigi”

Mijlocașul vicecampioanei a șutat năprasnic din afara careului și l-a învins pe Ailenei. Marchioni a înscris în poarta lui Târnovanu în prelungirile primului act, însă reușita sa a fost anulată, după ce Marian Barbu a revăzut faza pe monitorul VAR și a acordat lovitură liberă indirectă în favoarea FCSB-ului, pentru un henț la Gheorghiță.

Vicecampioana României a dominat jocul, și-a creat mai multe ocazii și a beneficiat de 7 cornere, însă niciuna dintre loviturile de la colțul terenului nu a adus pericol în careul oaspeților. De altfel, asta a fost și nemulțumirea lui Gigi Becali după duelul cu Nordsjaelland, pierdut cu 0-2 de bucureșteni.

Mai în glumă, mai în serios, fostul internațional Gabi Balint a remarcat acest lucru și i-a transmis un mesaj lui Radu Naum, moderatorul emisiunii Fotbal Club, la pauza confruntării de pe Arena Națională.

FCSB a avut 7 cornere, niciun pericol. Are dreptate Gigi (n.r.- Becali), mai trebuie lucrat”, a fost mesajul lui Gabi Balint.

Gigi Becali: ”Vreau să văd un jucător care să ridice mingea”

Noi avem 11 jucători pe teren și nu avem un antrenor care să antreneze cornerele. Olaru nu poate să ridice o minge, de acolo au scăpat pe contraatac și am rămas în 10. Piticania aia de la Rapid (n.r.- Petrila), ăla adus de la CFR, cum poate să bată? 

Nu știu, tată, antrenorii trebuie… Să repete jucătorii cornerele. Eu vreau să văd un singur jucător care să bată cornerele, să ridice mingea. Nu să bată ca Deac, să ridice mingea la doi metri. Poate cineva să ridice mingea la doi metri din echipa asta?

L-am întrebat și pe Meme, de mai multe ori l-am întrebat. Din dreapta, din stânga… Coman mai bate, dar, în rest, nu avem cine să bată cornerele. Olaru nu poate să ridice o minge. El aleargă, săracul, dar nu poate să ridice o minge”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special, după Nordsjaelland – FCSB 2-0.

Lasă un comentariu