Gabi Balint, fostul mare atacant al Stelei, a lansat un atac dur la adresa lui Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB.
Nemulțumit că în numeroasele interviuri și conferințe de presă Elias Charalambous nu recunoaște intervențiile patronului Gigi Becali în alcătuirea echipei sau în deciderea schimbărilor, Gabi Balint spune că cipriotul nu poate fi respectat.
Gabi Balint: „Charalambous ne ia de proști. N-ai cum să respecți un antrenor în felul ăsta”
Mai mult, Balint spune că Charalambous sfidează opinia publică când în interviurile de dinaintea sau după meciuri folosește sintagma „am decis”.
„N-ai cum să respecți un antrenor în felul ăsta. În momentul în care vii și accepți practic ce accepți, nu, n-ai cum. Ne ia de proști. El crede că noi nu știm, că nu ne dăm seama.
Nu există situații de genul ăsta nicăieri. Tu îl vezi pe Berlusconi făcându-i echipa lui Capello, Sacchi? Nu vreau să cred. Poate că uneori intervenea asupra unui jucător, dar să faci echipa, să faci schimbări, tot…”, a spus Gabi Balint, la Digisport, înainte de Hermanntadt – FCSB, când la TV era difuzat interviul lui Charalambous.
Ionel Dănciulescu: „Charalambous e A3 la FCSB. Acceptă-ți, mă, situația și ia-ți fapta cu tine”
În cursul zilei de marți, Ionel Dănciulescu a avut și el un discurs dur la adresa lui Elias Charalambous. Fostul atacant al lui Dinamo i-a cerut cipriotului să își asume postura în care se afla.
„Cum A3 de la FCSB să aibă ofertă de la Lyon? Ce sunt balivernele astea, mă? Să fim serioși.. E A3 la FCSB! Pe mine mă deranjează aroganța cu care vine la fiecare interviu și vorbește. Acceptă-ți, mă, situația și ia-ți fapta cu tine cum se spune, că tu ești cine ești.
Eu vorbesc din alt punct de vedere, Mandorlini este A1. Mă deranjează că te dai mai mult decât ești! 4, stai jos! Nu mă enervez des”, a spus Ionel Dănciulescu, la Digisport.