Meciul dintre cele două cluburi se va desfășura pe stadionul „Steaua” din Ghencea, după ce roș-albaștrii au reușit în cele din urmă să ducă la bun sfârșit negocierile cu reprezentanții CSA Steaua cu privire la închirierea arenei.
Galeria CSA Steaua a afișat în Ghencea un banner exploziv la adresa celor de la FCSB
Iar asta a făcut ca galeria celor de la CSA Steaua să afișeze un banner lângă stadionul „Steaua” din Ghencea, în care a luat la țintă clubul FCSB și fanii grupării lui Elias Charalambous care vor veni duminică să vadă meciul cu CFR Cluj.
„Continuăm lupa împotriva celor afiliați la turmă. Cine calcă duminică în Ghencea își asumă”, e mesajul galeriei celor de la CSA Steaua
La doar o oră de la punerea biletelor în vânzare, Mihai Stoica a anunțat pe rețelele social media că au fost achiziționate peste 6000, iar după aproape opt ore, stocurile aproape că s-au epuizat!
Stadionul „Steaua” din Ghencea are o capacitate de 31.254 de locuri, iar fanii FCSB ar putea ocupa toată arena la meciul cu CFR! Managerul general FCSB a anunțat că s-au vândut 20 de mii de bilete în nici opt ore.
„19.592 de bilete s-au vândut. Probabil că la ora asta am sărit de 20.000. Sold-out va fi! Noi avem foarte multe cereri din provincie, vin şi oameni din diaspora. E un meci important cu CFR”, a spus Mihai Stoica, potrivit OrangeSport.
Florinel Coman, declarație în forță înainte de FCSB – CFR Cluj
Florinel Coman, winger-ul FCSB-ului, a vorbit despre meciul de duminică și a remarcat că odată cu revenirea lui Vlad Chiricheș, a revenit și gruparea roș-albastră pe stadionul „Steaua” din Ghencea.
De asemenea, fotbalistul lui Elias Charalambous a precizat că partida cu ardelenii va fi grea și că spectatorii vor veni în număr cât mai mare la stadion, să vadă un asemenea meci pe arena din Ghencea.
„Am avut emoții și zilele acestea, dar am zis să stăm liniștiți. S-a semnat. Suporterii abia așteaptă să vină să ne susțină în ”Templul” fotbalul românesc. Pentru noi va fi altceva, pentru jucătorii noi de aici. Mă bucur pentru Chiri, odată cu revenirea lui am reușit să mergem în Ghencea.
Nu trebuie să spunem că este meciul câștigat. E clar, jucăm pe Ghencea, toate bune și frumoase, dar jucăm cu CFR-ul.
Meciurile cu CFR au fost mereu grele. Trebuie să ne montăm să jucăm bine. Eu cred că stadionul va fi arhiplin. Așa am făcut anul trecut când am jucat în Conference League, am avut 40.000 de oameni. Pentru suporteri este altceva”, a spus Florinel Coman, potrivit DigiSport.