Gheorghe Mustață despre următorul transfer al FCSB-ului: ”Am avut o discuție cu el”

FCSB a debutat cu dreptul în noul sezon, cu 3-0 în Supercupa României împotriva celor de la Corvinul Hunedoara.

Gigi Becali continuă să lucreze intens pentru o campanie de transferuri menită să întărească lotul FCSB-ului înaintea preliminariilor UEFA Champions League, unde vor debuta în primul tur împotriva AC Virtus din San Marino.

După transferurile lui David Kiki, Daniel Popa și Marius Ștefănescu, patronul clubului speră acum să-l aducă înapoi pe Florin Tănase, fostul decar al echipei, însă acesta nu a dat încă un răspuns. Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, s-a implicat personal și a avut o discuție cu atacantul în vârstă de 29 de ani, explicând motivul pentru care Tănase amână momentan luarea unei decizii.

„Nu știu. Deocamdată nu vreau să dezvălui ce am vorbit cu Tănase. Nu vreau să fac public. Am avut o discuție privată cu el. Eu mi-aș dori foarte mult să vină la echipă. I-am explicat și lui faptul că foarte mulți suporteri își doresc să vină acasă.

Are și el un pic de dreptate. Este la o vârstă în care, dacă prinde un contract mare în străinătate, merită să plece. Se știe, viața în fotbal este una scurtă. Dacă nu găsește, cu siguranță va semna”, a spus Mustață, la Fanatik.ro.

Produs de Academia lui Gheorghe Hagi, Florin Tănase a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum FC Viitorul Constanța (actuala Farul), FC Voluntari, FCSB, Al Jazira și Al Okhdood.

Cifrele lui Florin Tănase:

FCSB: 228 meciuri, 83 goluri, 41 assist-uri

Viitorul: 86 meciuri, 24 goluri, 14 assist-uri

Al Okhdood: 25 meciuri, 2 goluri, 3 assist-uri

Al Jazira: 24 meciuri, 6 goluri, 3 assist-uri

FC Voluntari: 2 meciuri, 0 goluri, 0 assist-uri

FCSB, în această perioadă de mercato:

Antrenor – Elias Charalambous (confirmat)

Veniri – Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)

Reveniri după împrumuturi – Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)

Plecări – Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis)

Lasă un comentariu