FCSB începe reconstrucția înainte de preliminariile UEFA Champions League.
Ovidiu Popescu a părăsit deja echipa și a semnat cu Universitatea Cluj. În urma plecării mijlocașului, alți doi jucători ar putea pleca de la FCSB: portarul Andrei Vlad și fundașul stânga Risto Radunovic.
Radunovic, care este muntenegrean, se află în ultimele șase luni de contract cu noua campioană a României, și până acum nu există semne că ar fi ajuns la o înțelegere pentru un nou contract, deși Gigi Becali i-a oferit un salariu de 15.000 de euro.
Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, își dorește foarte mult ca Risto Radunovic să rămână la echipă și sezonul următor, pentru a contribui la calificarea echipei în grupele competițiilor europene.
„Din ce am mai vorbit și eu cu el, Andrei Vlad așteaptă să-și termine contractul și va pleca. Îți dai seama, i-a dat hârtie ca să plece de acum pentru a juca la altă echipă. Dar este în ultimele 6 luni și poate negocia cu oricine. Poate pleca dacă vrea.
Singurul de care îmi pare rău și sper să se rezolve, sperăm cu toții, pentru că este de noi suporteri, este Radunovic. Eu știu că se negociază intens cu Radunovic, acum vedem ce hotărâre se va lau de ambele părți. Dar părerea noastră este că Radunovic nu este un jucător de pierdut și vom vedea ce va fi”, a spus Gheorghe Mustață, la Fanatik.ro.
Risto Radunovic e legitimat la FCSB din ianuarie 2021, iar contractul său se va sfârși la sfârșitul anului 2024.
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Risto Radunovic, potrivit Transfermarkt.
Gigi Becali: ”Lui Radunovic i-am propus 15.000”
În urmă cu doar câteva zile, Gigi Becali declara că i-a propus lui Risto Radunovic prelungirea contractului cu un salariu de 15.000 de euro.
”Rămâne și Radunovic, îi expiră contractul în iarnă, mai are șase luni, rămâne și Radunovic după aia. I-am propus prelungirea. I-am propus și lui 15.000”, a spus Gigi Becali la televiziunea PrimaSport.