Abia a început noul sezon, iar FCSB se confruntă deja cu primele bătăi de cap din cauza accidentărilor. Absența fundașului central Mihai Popescu de la partida cu FC Argeș s-ar putea prelungi, situația sa medicală fiind mai complicată decât se credea inițial.
La conferința de presă dinaintea meciului, Marius Baciu a oferit detalii despre starea de sănătate a jucătorului. Pentru a identifica cu precizie sursa disconfortului la genunchi, sportivul urmează să efectueze o nouă serie de investigații amănunțite.
”Mihai Popescu e bine, dacă se poate spune bine. Nu se antrenează normal cu echipa, mai așteptăm. I s-a umflat puțin genunchiul, vom vedea în următoarea perioadă ce va fi. Peste câteva zile se vor face alte evaluări.
În RMN nu s-a văzut absolut nimic de ruptură, dar există o afecțiune acolo. Poate pe fondul de încărcătură din antrenament, Mihai s-a antrenat foarte bine. Durerea s-a accentuat pe zi ce a trecut. Totuși, vine după o operație destul de complicată”, a declarat Marius Baciu.
Meci crucial în Conference League: FCSB primește vizita letonilor de la FK Auda
După victoria cu 2-0 obținută în prima etapă din SuperLigă, atenția roș-albaștrilor se mută rapid către parcursul european. FCSB va juca joi, 23 iulie, de la ora 20:45, meciul tur din turul doi preliminar al UEFA Conference League împotriva formației FK Auda.
Partida se va disputa pe Stadionul Steaua (Ghencea), deoarece Arena Națională este indisponibilă în această perioadă.
În ciuda statutului de favorită, staff-ul tehnic rămâne precaut. La aceeași conferință de presă, Marius Baciu a subliniat că letonii pot pune mari probleme:
”Am analizat-o pe FK Auda, este o echipă bună, o echipă harnică, care face presing avansat în jumătatea adversă… deci nu va fi deloc ușor. Ei fiind în plin campionat, au un alt ritm, e normal. Noi am analizat și încercăm să găsim breșele pentru a finaliza, dar trebuie să fim conștienți că s-au echilibrat foarte mult campionatele”, a avertizat tehnicianul.
Manșa retur este programată o săptămână mai târziu, pe 30 iulie, în Letonia. În cazul în care va trece de FK Auda, FCSB va înfrunta în turul 3 preliminar câștigătoarea dublei dintre NK Aluminij (Slovenia) și Dinamo City (Albania).