Gică Hagi, discurs vehement înainte de Farul – FCSB: „I-am distrus pe toți până în momentul acesta”

Farul – FCSB are loc duminică, de la 21:00, la Constanța. Dacă ia cele trei puncte, echipa lui Gică Hagi devine campioană.

O victorie a echipei antrenată de Gică Hagi i-ar face pe dobrogeni campioni cu o etapă înainte de final, astfel că rezultatul din ultima etapă, cu CFR Cluj, nu va mai conta în economia luptei la titlu.

Dacă va câștiga la Constanța, FCSB va trece pe primul loc, la două puncte distanță și va juca în ultima etapă cu Rapid, pe Arena Națională, cu titlul pe masă! 

Tehnicianul liderului din Superliga a avut o reacție directă despre echipa sa și despre performanțele pe care le-a reușit în acest sezon, declarând că nimeni nu le dădea vreo șansă la începutul sezonului. 

„Lumea ține cu Farul pentru că este cea mai bună echipă din sezonul 2022-2023, pentru că a jucat cel mai bun fotbal. La începutul campionatului nu ne dădea nimeni vreo șansă, am fost puși la retrogradare.

După victoria din sezonul regulat, pe teren propriu, am fost felicitați chiar și de ei. Jucătorii fac diferența, dar echipa câștigă trofee! 

Noi, ca echipă, i-am distrus pe toți până în momentul acesta. Nimeni nu ne dădea vreo șansă”, a declarat Gică Hagi la DigiSport. 

Lasă un comentariu