FCSB a câștigat meciul cu Chindia Târgoviște din etapa cu numărul 20 a Superligii României, scor 2-0.
Imediat după meci au apărut și ironiile la adresa clubului FCSB
Roș-albaștrii s-au impus în meciul cu Chindia lui Toni Petrea. La finalul partidei, Mihai Pintilii a mers la flash-interviu, acolo unde a ținut să precizeze că este delegatul echipei, după ce a fost surprins făcând schimbările în timpul partidei. Antrenorul oficial al vicecampioanei României este Leo Strizu, care însă vorbește doar la conferințele de presă.
Gică Popescu a comentat situația de la FCSB, arătându-se nemulțumit de faptul că Mihai Pintilii, care nu are licența PRO, merge și vorbește exact așa cum o face fiecare antrenor.
Gică Popescu, nemulțumit de situația de la FCSB
Fostul fundaș a oferit reacții ironice pe seama situației roș-albaștrilor.
„Are voie să vină delegatul echipei la interviu? Eu ştiam că vin antrenorii, nu delegaţii. Eu am văzut în timpul meciului că Leo Strizu dădea indicaţii, eu nu l-am văzut pe Mihai Pintilii să iasă la margine şi să dea indicaţii. Leo Strizu este antrenorul echipei.
Poate e mai timorat, dar se va adapta uşor în faţa camerelor şi la întrebările jurnaliştilor.
Poate Leo Strizu are ceva de spus, pentru că el este antrenorul acestei echipe. Nu contează ce spune patronul, important este ce scrie pe hârtie, iar acolo scrie clar că Leo Strizu este antrenor”, a declarat Gică Popescu la Prima Sport.
Florin Răducioiu, prezent în studio, a comentat și el situația, având un răspuns ironic: „Dar magazionerul când vine la interviu? Nu e posibil aşa ceva într-o ţară civilizată. Nu se poate să vină la declaraţii delegatul echipei”.
Gică Popescu face apel la LPF și FRF
Președintele de la Farul și-a continuat discursul, făcând apel la LPF și FRF să ia măsuri în cazul acestor situații.
„LPF şi FRF ar trebui să oprească aceaste practici incorecte. Dacă Hagi, Petrescu sau Dorinel Munteanu au licenţa PRO… Hai să-i lăsăm pe ei. Bine, ce-i drept, eu am fost pus la şcoala de antrenori să trec cu mingea printre jaloane, apoi să dau gol de la o distanţă de 30 de metri. În acel moment, eu am zis că nu am această capacitate şi am luat decizia să mă las de antrenorat.
Acesta este fotbalul păstorit de domnii de la FRF. De ce le convine celor de la FRF să fie într-o situaţie atât de nesimţită? Domnii de la FRF doresc să aibă un fotbal praf, pentru că, dacă ar fi un fotbal senzaţional, n-ar putea să facă anumite lucruri… Dacă fotbalul este praf, domnii de la FRF îşi fac şi ei liniştiţi toate mendrele”, a adăugat Popescu.