FCSB pregătește schimbări importante pentru derby-ul cu Dinamo!
Luni, 5 mai, de la ora 20:30, FCSB va întâlni rivala Dinamo, într-un nou episod tensionat al derby-ului etapei a 7-a din play-off-ul SuperLigii.
Gigi Becali a decis: David Miculescu nu va începe titular!
Patronul roș-albaștrilor a hotărât să-l înlocuiască pe Miculescu din primul 11, alegându-l în locul său pe Florin Tănase.
Până de curând, Gigi Becali (66 de ani) încă avea incertitudini privind formula de start pentru marele duel de pe Arena Națională. În special, se gândea la poziția de jucător U21, oscilând între Alexandru Pantea (21 de ani) și Octavian Popescu (22 de ani).
În cele din urmă, cu doar două zile înainte de meci, Becali a luat o decizie fermă: Octavian Popescu va începe titular, iar Pantea va rămâne pe bancă. Această alegere are un efect direct și asupra lui David Miculescu, care iese din primul 11. Astfel, în spatele lui Bîrligea vor evolua Cisotti, Tănase și Popescu.
„De ce să nu dau echipa? O ştiţi oricum. Ăia toţi patru pe linia de fund, plus Chiricheş şi Şut. Apoi ‘George’ Popescu, Tănase, Cisotti şi Bîrligea. Trebuia să scot pe cineva.
Ori Tănase, ori Cisotti, ori Miculescu. Am zis aşa: pe Cisotti nu îl scot nici dacă se scufundă pământul! Şi aveam de ales între Tănase şi Miculescu. Şi am zis că joacă Tănase în prima repriză.
Vreau să marcăm două goluri în prima repriză. Apoi intră David Miculescu şi ţinem de rezultat. E destul de clar”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
Echipa probabilă a FCSB în derby-ul cu Dinamo:
Târnovanu – Crețu, Ngezana, Popescu, Radunovici – Chiricheș, Șut – Cisotti, Tănase, Popescu – Bîrligea