„Roș-albaștrii” au obținut doar un rezultat de egalitate în partida tur, astfel că totul se va decide în returul programat miercuri, 31 iulie, de la ora 21:00, pe Bozsik Arena din Budapesta.
Ce echipă de start a pregătit Gigi Becali pentru Maccabi Tel Aviv – FCSB
Intrat prin telefon la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, patronul Gigi Becali a anunțat echipa de start pe care o va folosi Elias Charalambous la întâlnirea Maccabi Tel Aviv – FCSB, din manșa secundă a turului 2 preliminar al Champions League.
Omul de afaceri a precizat că va exista o singură schimbare față de meciul tur din Ghencea. În atac va intra David Miculescu în locul lui Daniel Popa, acesta din urmă fiind criticat de patron.
”Ce nu știți echipa? Este tot aia, doar că intră David (n.r. – David Miculescu) în locul lui Popa. În rest rămâne la fel”, a declarat Becali la FANATIK SUPERLIGA, despre formula de start a celor de la FCSB.
În aceste condiții, primul ”11” care va intra pe teren la returul cu Maccabi Tel Aviv va fi următorul: Târnovanu – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Lixandru, Șut – Ștefănescu, Olaru, Băluță – Miculescu.
Jocul de la Budapesta este unul extrem de important pentru FCSB și din punct de vedere financiar. Și asta deoarece o calificare le-ar asigura ”roș-albaștrilor” cel puțin prezența în grupele Conference League și un bonus important.