Meciul Rapid – FCSB, derby-ul etapei a 29-a din SuperLigă, va avea loc duminică, de la ora 20:00, și va fi arbitrat de Radu Petrescu, unul dintre cei mai experimentați arbitri din România, cu o vastă experiență atât pe plan intern, cât și în cupele europene. Totuși, Marius Șumudică nu își dorea ca Petrescu să fie delegat la această partidă.
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică la emisiunea Fotbal Club, în care a menționat că nu ar dori ca Ovidiu Hațegan să fie desemnat pentru VAR, dar a subliniat că este convins că greșelile comise de arbitrii români nu sunt intenționate. „Eu nu-l vreau pe Hațegan, nu vreau să-l văd nicăieri. Nu vreau să-l văd nici la VAR. E cel mai bun, ne-a scos mingea din poartă. Da, nu-l vreau pe Hațegan. Nu mai există hoții în arbitraj! 100%! Nu mai există ca șeful arbitrilor să dea directive. Pot să fie simpatii sau, de exemplu, mici legături din trecut. De când e Burleanu la Federație, nu mai există…”, a declarat Gigi Becali.
Înainte de meciul de duminică, FCSB ocupă primul loc în SuperLigă cu 52 de puncte, în timp ce Rapid se află pe locul șase, cu 45 de puncte, având nevoie de un rezultat favorabil pentru a-și asigura calificarea în play-off.
Marius Șumudică a comentat, de asemenea, delegarea arbitrilor: „Dacă de dimineață aveam o opinie, în nume propriu, fără să implic Rapid, atenție, și spuneam că nu mi-i doresc pe Radu Petrescu și pe Adrian Cojocaru, văd că acum, după-amiază, apar informații cum că Radu Petrescu va fi delegat la Rapid – FCSB. Eu doar mi-am prezentat opțiunile, am văzut că este la modă să spui pe cine nu vrei arbitru la meciul tău. Eu respect pe toți arbitrii din România, n-am vreo problemă contra unuia sau altuia. Mi-era frică să nu fie delegat Radu Petrescu și, se pare, că de ce mi-e frică nu scap!”, a afirmat antrenorul, conform gsp.ro.