Gigi Becali a făcut în direct anunțul momentului la FCSB! Imediat după remiza cu Fenerbahce

După remiza de 1-1 obținută în deplasare cu Fenerbahce, Gigi Becali a oferit detalii importante despre lotul celor de la FCSB, confirmând revenirea unui jucător cheie pentru următoarele etape din campionat.

Florin Tănase revine pe teren

Gigi Becali a anunțat că Florin Tănase va fi disponibil pentru meciul de pe teren propriu împotriva celor de la Csikszereda, programat duminică, 1 februarie. Deși decarul echipei ar fi putut evolua chiar și în partida cu Fenerbahce, patronul a explicat că s-a preferat menajarea acestuia pentru a evita orice risc de recidivă a accidentării după tratamentul urmat în Serbia.

„Dacă îl aveam pe Tănase în teren, alta era situația. O să se întărească echipa, revine Tănase, Tănase putea să joace și azi, dar nu am vrut noi. S-a întors din Serbia, va fi apt pentru meciul din weekend”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Florin Tănase este cel mai eficient marcator al echipei în actualul sezon de Superligă, având la activ 10 goluri și 4 pase decisive în 22 de apariții.

Debutul lui Ofri Arad

​Pe lângă situația lui Tănase, finanțatorul roș-albaștrilor a oferit indicii și despre Ofri Arad, cea mai recentă achiziție a clubului. Fundașul ar putea debuta oficial în tricoul FCSB-ului în partida contra celor de la FC Botoșani, care va avea loc pe data de 5 februarie.

„Ofri Arad cu Botoșani poate va juca”, a completat Becali, subliniind planurile de întărire a defensivei pentru jocurile ce urmează.

Lasă un comentariu