FCSB a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Petrolul Ploiești după o gafă a lui Ștefan Târnovanu.
În urma acestui rezultat, campioana a ratat ocazia de a se apropia de play-off, rămânând la cinci puncte în spatele locului șase, având însă un meci mai puțin disputat decât majoritatea echipelor din Superligă.
Ștefan Târnovanu (24 de ani) a primit un gol în prelungiri, iar FCSB a pierdut două puncte importante. Portarul a reclamat un fault la acea fază, dar arbitrul Rareș Vidican nu a considerat că este cazul să intervină.
Gigi Becali l-a criticat destul de dur pe jucătorul campioanei, menționând că ar putea face un transfer pentru a intensifica competiția pe post, însă ulterior și-a schimbat părerea, dezvăluind că a decis să îi mărească salariul atât lui Târnovanu, cât și lui Mihai Lixandru.
„Târnovanu e adevărat, că a greșit el. Trebuia să fie mai hotărât. Dar a fost faultat și el.
Contractul e mărit, o să-l bag. Îl mai țin așa puțin, o săptămână-două ca să-ș atenționez. Și el, și Lixandru, le măresc contractele. Să stea atenți, ca să stea puțin mai atent în poartă (n.r. Ștefan Târnovanu). El a semnat deja”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Gigi Becali: ”Poate să joace Popescu cu FK RFS!”
FCSB se va duela cu FK RFS în primul meci din faza principală a Europa League. Partida este programată joi, pe 26 septembrie, la București.
Gigi Becali a transmis că, cel mai probabil, la meciul cu FK RFS, cuplul de fundași centrali va fi format din Joyskim Dawa și Mihai Popescu, în condițiile în care Siyabonga Ngezana se reface încă după accidentarea suferită la naționala Africii de Sud și nu va fi disponibil în următoarea perioadă.
”Eu nu cunosc Riga (n.r. FK RFS), cum este, cum nu este. Noi jucăm acasă, suntem Steaua (n.r. FCSB), și trebuie să câștigăm. Nu ne încurcă (n.r. absența lui Ngezana), dar suntem mai slabi fără el.
Poate să joace Popescu și Chiricheș. Popescu e suspendat în campionat, poate să joace Popescu (n.r. în Europa League), nu știu încă, nu știu! Trebuie să rulăm jucătorii”, a spus Gigi Becali la Fanatik.