FCSB a fost eliminată de Nordsjaelland din Conference League, după ce a pierdut returul din Danemarca, scor 0-2.
Gigi Becali, după ce FCSB a fost eliminată din Europa: „Ne axăm pe campionat!”
Gigi Becali a afirmat că nu este surprins de deznodământul „dublei” cu vicecampioana Danemarcei și a stabilit noul obiectiv al echipei, după eliminarea din Europa: titlul în Liga 1.
„Ei au avut prima șansă, noi mizam pe noroc. Au fost mai buni oricum, se vedea asta. Ne vedem de treaba noastră, ne axăm pe campionat. Era normal ca ei să se califice, nu are rost să o dăm pe arbitri.”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali l-a găsit pe Elias Charalambous (42 de ani) vinovat pentru eșecul cu Nordsjaelland, 0-2, care a produs eliminarea din Conference League.
Patronul FCSB-ului nu a stat la discuții și a anunțat plecările a trei jucători de la echipa sa: Andrei Cordea, Valentin Gheorghe și Valentin Crețu.
De asemenea, Gigi Becali a dezvăluit că a „comandat” antrenamente mai lungi, însă MM Stoica i-a transmis că acest lucru este imposibil și că Mihai Pintilii a amenințat cu plecarea.