Gigi Becali a „tocat” un jucător de la FCSB și a anunțat un nou transfer: „Ești hapsân, încăpățânat?”

FCSB a remizat cu Petrolul, scor 2-2, iar Gigi Becali a tras primele concluzii după partida de pe Arena Națională. Patronul roș-albaștrilor a avut câteva cuvinte de laudă pentru noii jucători, dar și-a îndreptat criticile către un fotbalist care, în opinia sa, complică prea mult jocul.

Becali i-a remarcat în mod special pe Meriton Korenica și Karlo Muhar, doi dintre jucătorii transferați în această perioadă.

„Pozitive: Korenica și Muhar. Jucători care, jos pălăria, sunt fotbaliști! Korenica și Muhar. Exact! Muhar e jucătorul pe care eu îl voiam la mijlocul terenului și nu îl găseam. Acum va fi altceva”, a spus Becali la Digi Sport.

Patronul FCSB consideră că Muhar poate aduce exact ceea ce îi lipsea echipei la mijlocul terenului și a apreciat simplitatea cu care croatul joacă mingea.

În schimb, situația lui Joao Paulo îl nemulțumește.

Becali, nemulțumit de Joao Paulo

Deși recunoaște calitățile fotbalistului, Becali consideră că acesta ține prea mult mingea și încearcă să rezolve individual fazele în loc să paseze.

„Asta, Joao Paulo, e adevărat că e luptător, dar el când prinde mingea, el inventează driblinguri din astea: «Hai, bă, că vreau să driblez pe unul!» Vrea să inventeze complicarea. Dă, bă, pase! Cum face ăsta, Muhar: pac-pac-pac-pac”, a declarat finanțatorul.

Becali spune că FCSB are nevoie de un mijlocaș care să poată juca lângă Muhar și care să ofere mai multă siguranță în construcție.

„Poate ne mai trebuie un mijlocaș acolo. Nu poți să găsești mijlocul. Joao Paulo ăsta e jucător valoros, dar nu poți să îl găsești, nu pot să îmi dau seama despre el. Joacă prea încet, nu dă drumul la minge”, a continuat Becali.

Un nou transfer pregătit pentru iarnă?

Patronul FCSB a anunțat că nu mai are cum să facă acum o mutare, însă problema este deja pe lista sa pentru următoarea perioadă de mercato.

„Nu mai aducem acum, dar la un mijlocaș mă gândesc pentru la iarnă. Acum nu ai cum, dar mă gândesc, pentru că nu îmi place. Unul care să stea lângă Muhar”, a transmis Becali.

Finanțatorul a revenit apoi asupra modului în care Joao Paulo evoluează și a avut una dintre cele mai dure caracterizări de până acum.

„Bă, ești hapsân, ești încăpățânat? Nu mai dribla, mă, ai trei soluții de pasă, ai și în față. El se duce: «Hai să caut un adversar pe care să-l driblez». Fotbalul e pe goluri, nu să găsești un adversar pe care să-l driblezi”, a spus Becali.

Chiar și după criticile lansate, Becali nu contestă valoarea individuală a lui Joao Paulo. Problema este, în viziunea sa, modul în care fotbalistul își folosește calitățile.

„El are valoare, e puternic, e tehnic, dar el caută tot timpul să piardă mingea, el nu vrea să paseze. Asta face el, asta e părerea mea”, a încheiat patronul FCSB.

Astfel, după remiza cu Petrolul, Becali pare să fi tras deja o concluzie importantă: Muhar este jucătorul pe care îl căuta pentru mijloc, dar lângă croat ar mai avea nevoie de o piesă nouă. Iar dacă Joao Paulo nu își schimbă stilul de joc, poziția sa în echipă ar putea deveni una dintre problemele pe care FCSB va încerca să le rezolve până la iarnă.

Lasă un comentariu