FCSB nu a mai câștigat titlul în România din anul 2015, în ciuda așteptărilor mari din partea patronului Gigi Becali (64 de ani).
Gigi Becali anunță că a găsit „rețeta” succesului la FCSB: „Ești praf la fotbal dacă nu ai asta!”
La mai bine de o lună de când a pierdut titlul cu FCSB, Gigi Becali a dezvăluit că și-a dat seama unde au suferit bucureștenii în ultima stagiue. Afaceristul din Pipera crede odată cu transferurile făcute de vicecampioana României în această vară, problemele de la mijlocul terenului au dispărut, iar clubul său va arăta o altă față din noul sezon.
„Credeam că avem echipă puternică și mi-am dat seama că nu. Am zis ‘Mă, ce-mi trebuie?’. Dacă n-ai mijlocași puternici, praf ești la fotbal! M-am întrebat ce trebuie. Iar concluzia mea e că dacă n-ai mijlocași puternici, ești praf la fotbal! Iar pentru asta am vrut să întăresc mijlocul”, a spus Becali, în cadrul unui interviu.
- Alexandru Băluță și Damjan Djokovic sunt cei doi mijlocași sosiți până acum la FCSB
Gigi Becali a stabilit obiectivul FCSB-ului din Conference League
Întrebat despre planurile sale în noul sezon din cupele europene, Gigi Becali a răspuns imediat și a dezvăluit că își dorește să ajungă din nou în grupele Conference League. Patronul FCSB-ului a și explicat ulterior de ce vrea acest lucru, dar și cum poate „cântări” acest obiectiv în ceea ce privește viitorul clubului.
„(n.r. ce își dorește în noul sezon european) Grupele, banul. Voi vreți performanță, suporterii vor performanță. Eu ca să fac performanță, îmi trebuie banul.
Deci, ca atare, banul aduce performanța, iar eu vreau performanța, adică banul. Dacă nu iau banul, nu am de unde performanță. Că toată lumea zice banul… Păi da, mă, banul, că fară bani nu faci”, a spus Gigi Becali, la Palat.
În sezonul precedent, FCSB a prins grupele Conference League, însă bucureștenii au încheiat pe ultimul loc în ierarhie, după West Ham și Silkeborg.