Gigi Becali are concurență puternică pentru transferul atacantului dorit la FCSB

Dinamo Zagreb a pus ochii pe atacantul dorit și de Gigi Becali la FCSB. Fotbalistul își va lua cetățenia română pentru a evolua în naționala lui Mircea Lucescu.

Raul Florucz, un fotbalist format în Austria, a atras atenția mai multor cluburi datorită evoluțiilor sale remarcabile la Olimpija Ljubljana. Jucătorul este în vizorul echipei naționale a României și, totodată, dorit de Dinamo Zagreb, un club care evoluează în Liga Campionilor.

Olimpija Ljubljana, campioana Sloveniei, a plătit 100.000 de euro pentru transferul lui Florucz de la NK Lokomotiva Zagreb. De asemenea, FCSB este interesată să îl aducă în următoarea perioadă de transferuri sau la vară, însă competiția este puternică din partea echipelor de top.

Dinamo Zagreb își manifestă interesul pentru fotbalistul austriac, iar Federația Română de Fotbal îl prioritizează pentru a obține cetățenia română, în vederea alăturării la lotul lui Mircea Lucescu. Conform GSP, clubul sloven ar fi dispus să accepte o ofertă de 1 milion de euro pentru atacant, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, presa slovenă menționa o posibilă plecare pentru suma de 2,5 milioane de euro.

Cine e Raul Florucz, jucătorul dorit cu insistență la naționala României

Raul Florucz este un jucătror descoperit de Antun Palic, fostul căpitan al „câinilor roșii”. Și-a făcut junioratul la LASK, după care a ajuns la NK Lokomotiva Zagreb, formație de la care s-a transferat definitiv la Olimpija Ljubljana în 2023. Înainte de mutarea în Slovenia, a mai trecut pe la Sesvete, Dragovoljac și NK Jarun, toate formații din Croația.

Cotat la 700.000 de euro, tânărul austriac are 13 partide bifate în acest sezon și a marcat 6 goluri. Deși a fost selecționat de trei ori la echipa de tineret a Austriei, acum e gata să lase Austria pentru România și să se alăture echipei lui Mircea Lucescu.

„E o onoare să reprezint și eu țara de unde provin părinții mei, așa cum a făcut-o bunicul meu Mihai Mironiuc, care a jucat handbal pentru naționala României. Acum se fac demersuri să redobândesc cetățenia română”, a declarat Raul Florucz, la DigiSport.

Raul Florucz urmărește meciurile naționalei și este plăcut impresionat de Dennis Man, jucător care evoluează în Serie A, la Parma. Deși ar vrea să reprezinte România la Cupa Mondială din 2026, rămâne de văzut dacă fotbalistul austriac va ajunge în lotul național după ce obține cetățenia.

Lasă un comentariu