Gigi Becali: ”Comand de acasă, stau în pat”

Gigi Becali are o nouă idee pentru antrenamentele celor de la FCSB.

Finanțatorul campioanei României dorește să aibă un control și mai mare asupra antrenamentelor echipei. Într-o notă amuzantă, Becali a declarat că ar vrea să utilizeze Inteligența Artificială pentru a coordona antrenamentele direct „de acasă, din pat”.

Chiar dacă ideea prezentată de Gigi Becali a fost, cel mai probabil, o glumă, acesta nu a exprimat până acum nemulțumiri legate de staff-ul tehnic condus de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

„S-ar putea să măresc durata antrenamentelor. Iar o măresc, eu știu că la mine la echipă fotbalul e primesc, pasez, mă demarc, mă plimb. Așa a făcut U Cluj aseară, dacă nu faci așa mărim durată.

Există tehnologii, cer să văd pe televizor dacă pasează. Văd pe inteligența artificială și zic: ‘Încă un sfert de oră, pasă din prima la antrenamente’. Comand de acasă, stau în pat și zic: ‘Oprește antrenamentul, nu s-a dat pasă, s-a făcut preluare și nu ai voie două atingeri’.

Trebuie să repeți ca să pasezi din prima, repetiția se transformă în deprindere și deprinderea se transformă în fire. Când se apropie mingea de tine o pasezi la altul imediat, faci lucrurile natural. Dacă nu faci așa îți opresc antrenamentul.

Fac inteligență artificială, apare vocea mea direct cum s-au făcut două atingeri”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.ro.

Programul lui FCSB din Europa League:

  • 26 septembrie | FCSB – FC RFS (22:00)
  • 3 octombrie | PAOK FC – FCSB (22:00)
  • 24 octombrie | Rangers FC – FCSB (22:00)
  • 7 noiembrie | FCSB – FC Midtjylland (19:45)
  • 28 noiembrie | FCSB – Olympiacos FC (22:00)
  • 12 decembrie | TSG Hoffenheim – FCSB (19:45)
  • 23 ianuarie | Qarabag FK – FCSB (19:45)
  • 30 ianuarie | FCSB – Manchester United (22:00)

La finalul fazei principale, primele 8 clasate se califică direct în optimile de finală Europa League, în timp ce locurile 9-24 vor disputa faza 16-imilor. Echipele care termină pe pozițiile 25-36 vor fi eliminate din competițiile europene.

Lasă un comentariu