Gigi Becali confirmă negocierile cu fostul adversar al campioanei din Europa League

Gigi Becali confirmă negocierile pentru Hrvoje Smolcic! FCSB oferă 1 milion de euro pentru fundașul croat de la Eintracht Frankfurt

FCSB traversează o perioadă dificilă în compartimentul defensiv, după ce Mihai Popescu a fost trecut pe „lista neagră” de Gigi Becali, iar Vlad Chiricheș a fost scos din lot. În acest context, campioana României caută soluții urgente pentru centrul apărării, iar ținta principală este Hrvoje Smolcic (25 de ani), fundașul croat al lui Eintracht Frankfurt.

Oferta FCSB: 1 milion de euro pentru Smolcic

Smolcic a ajuns în Bundesliga în 2022, dar anul trecut a fost împrumutat la LASK Linz, adversara roș-albaștrilor din Europa League. Revenit în această vară la Frankfurt, el nu face parte din planurile de bază ale clubului german.

Potrivit iAMsport.ro, FCSB a înaintat o ofertă de 1 milion de euro pentru transferul său. Becali a confirmat discuțiile, dar a subliniat că negocierile sunt gestionate de Mihai Stoica:

„E posibil. Meme știe, nu știu eu. Mihai se ocupă. Nu mă bag, el știe”, a declarat patronul la Digi Sport.

Problemele medicale ridică semne de întrebare

Deși este cotat la 2 milioane de euro, Smolcic nu a reușit să se impună la Eintracht Frankfurt. Cariera sa a fost afectată de probleme medicale, în special la genunchi. Transferul său la Anderlecht a picat după vizita medicală, iar LASK Linz a refuzat să activeze clauza de cumpărare tot din cauza accidentărilor repetate.

Astfel, FCSB își asumă un risc, dar și o oportunitate: dacă fundașul croat își revine complet, ar putea deveni o piesă de bază în apărarea campioanei.

Lasă un comentariu