Gigi Becali a anunțat că va mai transfera un atacant înainte de încheierea perioadei de mercato, după remiza dintre FCSB și CFR Cluj, scor 1-1, în etapa 24 a SuperLigii. În timp ce mercato se încheie la miezul nopții în marile campionate europene, în România transferurile sunt permise până pe 10 februarie, ora 23:59.
Gigi Becali: „Dacă stai la pomană, nu te bag”
Louis Munteanu (22 de ani), golgheterul SuperLigii cu 13 goluri, s-a aflat pe lista lui Gigi Becali, însă omul de afaceri a renunțat să mai insiste pentru el. Becali a declarat că ar fi plătit și opt milioane de euro pentru atacant, dacă acesta ar fi avut determinarea lui Daniel Bîrligea (24 de ani), cel mai bun marcator al FCSB, cu 10 reușite.
După meciul cu CFR Cluj, Becali a afirmat că este mulțumit că Munteanu nu a ajuns la FCSB.
„Bine, mă, Louis Munteanu! E fotbalist, e fotbalist și gata! Pe Louis Munteanu pot să-l pun la egalitate cu Bîrligea, dar este mai luptător. Bine că nu a venit la mine. Dacă stai la pomană așa, nu te bag. Dacă îl vedeam că stă la pomană, îl țineam pe bancă”, a spus Gigi Becali.
Gigi Becali: „Dacă alerga ca Bîrligea, dădeam opt milioane de euro pe el, dar nu aleargă, stă doar la pomană”
Patronul FCSB a încercat și în vară să-l transfere pe Munteanu, însă acesta a preferat să semneze cu CFR Cluj. Becali a explicat că ar fi fost dispus să plătească suma cerută de Ioan Varga, dacă atacantul ar fi fost mai implicat și în faza defensivă.
„Munteanu e fotbalist de mare clasă. Putea să mai dea un gol. Eu, între Munteanu și Bîrligea, îl aleg pe Bîrligea, că-mi plac muncitorii. Dacă Munteanu alerga, era jucător de 50 de milioane, dar stă numai la pomană. Am încercat, am dat două milioane, a cerut opt și eu am zis că nu-i prost cine cere, e prost cine dă. Dacă alerga ca Bîrligea, dădeam opt milioane de euro pe el, dar nu aleargă, stă doar la pomană”, a declarat Becali.
În prezent, Louis Munteanu are o cotă de piață de 2,2 milioane de euro și a fost urmărit de scouterii celor de la Parma la meciul cu FCSB. În acest sezon, atacantul de la CFR Cluj a marcat 13 goluri și a oferit o pasă decisivă în 23 de meciuri.