Gigi Becali, decizie radicală înainte de noul an!

Anul 2023 e anul schimbărilor și pentru patronul echipei FCSB, Gigi Becali.

Patronul celor de la FCSB a spus în repetate rânduri că ar avea de gând să se retragă din viața publică, dar și din fotbal, după ce a fost dezamăgit de rezultatele slabe ale echipei sale.

Gigi Becali, decizie radicală înainte de noul an!

Chiar dacă FCSB dă semne că merge bine în campionat și a revenit pe podium, unde este la egalitate cu Rapid și Universitatea Craiova, cu 38 de puncte, pe locul trei, Becali a anunțat că renunță la aparițiile publice din 2023.

Omul de afaceri are de gând să-și schimbe numărul de telefon. Becali pune sub semnul întrebării și implicarea în fotbal pe viitor.

„Cu fotbalul, uite care e treaba. N-am ieșit, dar cred că de la anul care vine. Vreau să-mi schimb telefoanele acum, i-am spus lui Luțu, le mai las acum, mă mai sună oamenii. Schimb telefoanele și gata. 

E slavă deșartă, nu vreau idolatrie, pentru ce-mi trebuie mie? Am să pun fotbalul în fața lui Dumnezeu. Îl pun în fața lui Hristos, dacă vrea, să-mi dea biruință. Dacă nu…”, a spus Becali, într-un interviu acordat pentru Realitatea TV.

După 21 de etape, vicecampioana a câștigat 38 de puncte, înregistrând, astfel, 11 victorii, cinci rezultate de egalitate și cinci înfrângeri. Ultimul meci al „roș-albaștrilor” a fost împotriva Botoșaniului pe 19 decembrie, scor 1-0.

Lasă un comentariu