FCSB a câștigat derby-ul cu Dinamo, scor 2-0, în fața a peste 45.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională.
Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 26 al primei reprize, reușind o execuție spectaculoasă, după ce portarul lui Dinamo, Golubovic, a gafat la o centrare trimisă de Băluță. Alexandru Musi a consfințit rezultatul final, marcând în prelungirile partidei.
În urma acestei victorii, FCSB a urcat pe locul 5, acumulând 19 puncte. Dinamo ocupă locul 7, fiind la un punct distanță de campioană.
Gigi Becali, după meciul Dinamo – FCSB 0-2: „I-am dominat cu pressing-ul nostru”.
La scurt timp după fluierul final, Becali a intrat telefonic în emisiunea Fotbal Club, subliniind că victoria a fost rezultatul forței echipei sale, nu slăbiciunii adversarului.
”Eu am altă părere despre Dinamo. S-au luptat mult, dar s-a văzut diferența de valoare, ei nu au putut, i-am năucit noi cu pressing-ul. Că `dinți de lapte`, că nu știu ce.
Nici noi nu am avut multe ocazii de a marca, că a fost luptă, dar nu au putut face față. E diferență clară de jucători. Ei s-au depășit, dar trebuie mult mai mult să o bați pe Steaua, pe FCSB, în momentul ăsta”, a spus Gigi Becali.