Gigi Becali e sigur: ”Cel mai bun fotbalist din România!”. Ilie Dumitrescu a intervenit: ”Cheamă-l la palat”

Gigi Becali (66 de ani) are în continuare doar cuvinte de laudă la adresa lui Marius Ștefănescu (25 de ani).

Absent de la meciul cu Virtus, câștigat de FCSB cu 7-1, Marius Ștefănescu a fost numit de Gigi Becali „cel mai bun fotbalist din România”. De asemenea, Becali a transmis că începe să regrete că i-a pus lui Marius Ștefănescu o clauză de reziliere de „doar” 10 milioane de euro.

Îmi pare rău acum de Ștefănescu, i-am pus clauză de doar 10 milioane. Părerea mea, cel mai bun fotbalist din România e Ștefănescu. N-a fost la EURO că nu știe selecționerul fotbal. Glumesc, îți dai seama. Nu a ajuns că așa a văzut selecționerul”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.

Ilie Dumitrescu l-a auzit pe Gigi Becali și i-a dat un sfat: ”Cheamă-l la palat, mai pune ceva peste și mărește clauza”.

Gigi Becali a dat, însă, înapoi: ”Lasă, să dea 10. Hai să-ți spun, dacă nu avea 25 de ani, îi puneam mai mare. Joacă un an, face 26 de ani, 27, sunt buni 10 milioane”.

FCSB se gândește deja la Maccabi

După 7-1 în tur cu Virtus, FCSB se poate considera deja calificată în turul doi preliminar din UEFA Champions League.

În următoarea rundă, adversarul va fi, însă, de un cu totul alt statut. Este vorba despre Maccabi Tel Aviv, campioana din Israel.

Lasă un comentariu