Gigi Becali vrea să revoluționeze fotbalul românesc: „Eu am inteligență constituțională!”
Gigi Becali, revenit în Parlamentul României, își propune să transforme fotbalul românesc printr-o nouă inițiativă legislativă. După incidentele din derby-ul cu Dinamo, când Istvan Kovacs nu a dictat penalty la presupusul henț comis de Siybonga Ngezana, finanțatorul FCSB a ajuns la concluzia că arbitrii din Superliga nu au ceva personal cu echipa sa.
Cu toate acestea, Becali vrea să elimine orice suspiciune privind arbitrajul, motiv pentru care lucrează la o „Constituție a Sportului”, un set de reguli care, în viziunea sa, va revoluționa competițiile interne.
Arbitri străini în Superliga? Becali propune o lege
Prima măsură majoră propusă de Becali este introducerea arbitrilor străini în Superliga României pentru un număr limitat de meciuri pe sezon.
„Am făcut o Constituție a Sportului. Avocații lucrează la ea, iar în două-trei luni va fi votată. Nu avem timp să o aplicăm în acest play-off, dar va prevedea că la 10-15% din totalul meciurilor să avem dreptul la arbitri străini. Va fi lege, Constituția Sportului. Nu am zis arbitri străini, ci arbitri europeni. Noi suntem europeni, vrem arbitri care nu au legătură cu fotbalul românesc, să nu fie influențați de miza jocului.”
În viziunea sa, fiecare echipă ar trebui să poată solicita arbitraj european pentru patru meciuri pe sezon, ceea ce ar însemna aproximativ 10% din totalul partidelor.
„Eu sunt membru al Comisiei de Constituționalitate!”
Becali susține că proiectul său va trece prin toate filtrele parlamentare și că nu se va lăsa influențat de Federația Română de Fotbal.
„Regulamentul e după lege. Legea vine și stabilește regulamentul. Noi facem o Constituție a Sportului. Deputații, senatorii și comisiile de specialitate vor verifica și stabili ce este constituțional și ce nu. Eu sunt membru al Comisiei de Constituționalitate, să vedem dacă am putere sau nu. Ce putere are Federația? Noi suntem acolo deputați, supunem la toate filtrele: Comisii, Senat, Președintele României. Dacă legea nu e constituțională, președintele nu o promulgă, dar nu că Federația are vreun cuvânt de spus! Adică eu, Becali, deputat, te bag în seamă pe tine, Federație? Eu nu te bag în seamă! De aia m-am făcut deputat!”
„Nu mă obligă nimeni să fac fotbal feminin!”
Becali a abordat și problema regulamentelor impuse de Federație, susținând că unele dintre ele sunt abuzive.
„E constituțional că tu mă obligi pe mine să fac fotbal feminin? Eu fac lege, că nu mai pot! Nu mai poți să faci un regulament abuziv. Din moment ce mă obligi să fac eu pe banii mei fotbal feminin, nu e neconstituțional? Eu am inteligență constituțională!”
Declarațiile lui Gigi Becali ridică semne de întrebare cu privire la viitorul fotbalului românesc și la influența pe care o poate avea în Parlament. Rămâne de văzut dacă „Constituția Sportului” va deveni realitate sau va rămâne doar o altă inițiativă controversată a finanțatorului FCSB.