Chiar dacă a ajuns în faza principală din Europa League, FCSB nu a avut startul dorit de sezon în Superligă, însă Gigi Becali este convins că roș-albaștrii vor ajunge în play-off, mai ales că nici rivalele la titlu nu sunt într-o situație prea bună.
Gigi Becali a mărturisit că, inițial, a fost îngrijorat de transferurile făcute în vară de principalele contracandidate la titlu, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Totuși, patronul FCSB-ului și-a recăpătat calmul după primele etape ale sezonului.
Deși adversarele au adus numeroși jucători noi, Becali este de părere că acestea nu au reușit să atragă fotbaliști de „mare calitate”, așa cum consideră că a făcut el. Cu toate acestea, finanțatorul recunoaște că a greșit în cazul a două transferuri: Daniel Popa și William Baeten.
”Așa părea, și Rapid, achiziții. Au făcut oamenii achiziții de milioane, ce poți să îi zici lui Dan Șucu, ce poți să îi zici lui Varga, a luat omul mulți jucători, ce poți să îi zici lui Rotaru, a adus omul jucători și îmi era teamă: ’Băi s-au întărit ăștia!’. Dar i-am văzut acum, nu au luat ceva de mare calitate.
Eu am luat calitate! Am luat Ștefănescu, calitate, Bîrligea, calitate, Popescu, calitate, am luat Tănase, super calitate, clasa întâi. Eu am numai calitate. Nu îi mai pun pe Baeten și pe Popa. Pe Baeten nu îl mai pun că nu mi-a plăcut ultima dată, parcă înota”, a spus Gigi Becali în cadrul unei conferințe de presă.