Gigi Becali (64 de ani) a avut un nou dialog cu Marius Avram, după ce în urmă cu două săptămâni nu a fost de acord cu fostul arbitru, care a analizat fazele controversate de la partida dintre Rapid și FCSB.
Avram spune că prima reușită a meciului dintre FCSB și Sepsi, 3-1, semnată de David Miculescu, trebuia anulată pentru un fault în atac comis de Tamm.
Gigi Becali nu e de acord cu Marius Avram
Omul cu banii de la trupa bucureșteană nu e de acord cu spusele fostului arbitru.
„Iar o să mă iau de Avram (n.r. râde). Tamm de ce împinge? El e împins primul! E aceeași intensitate? Iar mă cert cu Avram. Eu mai spun că din inerție împinge Tamm. Poate intensitatea e mai mare (n.r. la jucătorul de la Sepsi) decât la Tamm.
Sunt două mâini (n.r. pe Tamm). Cum balansează mâinile, cel de la Sepsi? Uite cum face cu mâinile. Dacă era la mijlocul terenului, era fault. Se întâmplă multe lucruri în careu. Dacă nu era împins Tamm (n.r. înainte), s-ar fi dat fault (n.r. pentru Sepsi)”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Faza controversată de la golul FCSB-ului din minutul 28
A doua fază controversată a avut loc la golul de 1-0, când Tamm își împinge adversarul, fără a avea legătură cu mingea. Marius Avram a explicat și aici decizia arbitrului.
„Continuăm cu golul înscris de cei de la FCSB, în care o să vă rog să nu urmărim unde se duce mingea, ci să-l urmărim pe Tamm ce face. Acest jucător, fără să urmărească jocul, pentru că mingea nu se duce către adversarul lui, împinge din spate un fundaș.
Faptul că mingea nu e acolo nu are niciun fel de importanță. Trebuie să nuanțăm puțin chestia legată de intensitate și de cine ar trebui să intervină. Aici avem două posibilități.
Ce înseamnă că nu poate interveni VAR-ul la intensitate? Posibilitatea numărul unu e ca arbitrul să-i spună celui din cabina VAR: ‘am văzut acea fază, nu e o împingere care să fie fault, doar îl împinge încet’. În această situație, cei din cabina VAR nu pot să-l contrazică.
În schimb, dacă la acea fază, arbitrul nu spune nimic sau spune: ‘nu am văzut nicio împingere’, aici nu mai vorbim despre intensitate, ci despre existența unei împingeri. În acest caz, VAR-ul trebuie să intervină. Aceasta este diferența, la asta se referă Kyros Vassaras.
Mai există posibilitatea ca cei din cabina VAR să considere că este o împingere ușoară și că nu este necesar să intervină. Dar împingerea este evidentă. Tamm nu are nicio legătură cu mingea, pentru că își împinge direct adversarul, aceasta a fost intenția lui.
Acum rămâne discuția de cât de ușoară e împingerea. Eu spun că, la genul acesta de fază, se fluieră fault oriunde pe teren, mai ales că nu are legătură cu mingea. Și Tamm intenționat își împinge adversarul. Dar depinde foarte mult de ce a comunicat cu cei din cască.
Până la urmă, e fault, nu putem nega evidența, pentru că își împinge cu ambele mâini adversarul. Fiind fault înaintea înscrierii golului, golul trebuie anulat automat. Pentru că Hațegan, din camera VAR, nu a intervenit, pot să presupun că Marcel Bîrsan i-a comunicat că a văzut faza și că nu e suficient pentru fault”, a explicat Avram.