Octavian Popescu, extrema stângă de la FCSB, încearcă să-și regăsească forma de vârf după o perioadă dificilă marcată de accidentări și recuperări.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani, care a fost nevoit să rateze începutul sezonului din cauza unei operații, a revenit pe teren, însă nu a reușit încă să își recâștige statutul de titular de bază la echipa condusă de Gigi Becali.
Gigi Becali a avut ocazia să-l vadă pe Octavian Popescu în acțiune și a făcut imediat o declarație publică. După cinci meciuri în SuperLiga acestui sezon și doar 13 minute jucate în Europa League, Popescu pare încă departe de forma care l-a consacrat.
În sezonul 2021/2022, tânărul jucător a impresionat prin cele 10 goluri și patru pase decisive în 38 de meciuri. În prezent, contribuția sa ofensivă este modestă: niciun gol și un singur assist în opt meciuri oficiale.
După victoria categorică a FCSB-ului împotriva echipei RFS, scor 4-1, Gigi Becali și-a exprimat încrederea că Popescu va reveni la forma sa de altădată.
”George Popescu e un jucător de la care așteptăm să revină la ce a fost. Ei zic că și-a revenit și la antrenamente e George care a fost. Să vedem”, a declarat Becali, potrivit Digi Sport.
Deși încă nu a avut un impact decisiv în acest sezon, Popescu este unul dintre puținii jucători care poate acoperi regula U21 la FCSB, ceea ce i-a asigurat câteva prezențe pe teren.
Totuși, cota sa de piață rămâne ridicată, fiind evaluat la 1,8 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.
Mihai Stoica: „Octavian Popescu va străluci din nou”
Un alt susținător al lui Octavian Popescu este Mihai Stoica, managerul general al FCSB, care a explicat rolul important pe care l-a avut jucătorul în meciul cu CFR Cluj, încheiat la egalitate, 2-2, din 15 septembrie.
„Octavian Popescu a fost jucătorul care a schimbat soarta meciului. Dacă pierdeam la CFR, nu eram bine deloc. El a fost cel mai bun jucător din repriza a doua. A jucat accidentat și a făcut sacrificii imense în sezonul trecut. Acum sunt sigur că va străluci din nou, sută la sută”, a declarat Stoica la televiziunea Prima Sport.
Ce program are FCSB în Europa League
După victoria din meciul cu RFS, FCSB urmează să joace împotriva echipelor PAOK Salonic, Rangers, FC Midtjylland, Olympiacos, Hoffenheim, Qarabag și Manchester United în Europa League.
Meciul cu echipa lui Răzvan Lucescu se va disputa joi, 3 octombrie, pe stadionul „Toumbas” din Salonic. Partida va începe nu mai devreme de ora 22:00