Gigi Becali a reacționat imediat după ce Vali Moraru și Decebal Rădulescu l-au atacat în timpul discuției cu Ilie Dumitrescu, exprimându-și nemulțumirea. Antrenorii Mihai Pintilii și Elias Charalambous au fost, de asemenea, criticați pentru că nu au puterea de decizie asupra primului „11”, în ciuda realizărilor lor.
Patronul de la FCSB a avut o reacție extrem de dură și le-a transmis celor din platou să folosească un limbaj ceva mai civilizat, deoarce au întrecut absolut orice măsură prin ultimele injurii aduse tehnicienilor care se ocupă de formația roș-albastră.
Mai mult, Becali a declarat că are încredere foarte mare în Elias Charalambous și e convins că antrenorul cipriot va reuși să câștige titlul în Superliga și, mai apoi, va pleca pe bani mulți în zona arabă.
„Decebal, colegul tău, că domn’e, că se prostituează Pintilii, sau că Becali, nu vreau să mai aud de el de 20 de ani, nu ești obligat să auzi. Nu este normal. Asta deja e prea urât, ca să spui de un om că are creier 0, de unde știe el, l-a măsurat?
Ăla cu creier 0 îl veți vedea peste doi ani pe două milioane la arabi, va lua campionatul, va califica echipa în Liga Campionilor și vor zice arabii două milioane, trei milioane. Oamenii ăia au înnebunit?
(…) De ce să îi spui că are creier 0, mă? Nu e frumos, mă. Țipă, urlă, nu mai suport, nu mai vreau să aud, bine, mă, eu râd. Dar ăla e străin, ce ai cu el? Nu am fost la echipă de trei ani, cum antrenez eu?
A, că fac eu schimbări, că fac eu echipa, mă consult cu ei și atunci ăla nu are creier 0. Spune-i că nu are personalitate, nu creier 0. (…) Declarații pot să fie și puțin răutăcioase, îi înțeleg pe toți oamenii. Dar ca să spui de un om că e 0, prea urât este.
Mai bine înjură-l decât să îi spui că e creier 0. Eu nu știu cum sunt ei. Dar ca să spui creier 0, înseamnă că e o problemă. Să spui că nu mai vreau să aud de Becali. Ce am făcut? Că sunt cuminte. Vorbesc cu voi, am 66 de ani, vorbesc cu voi ca cu copiii mei. Măi, copii, măi…”, a declarat Becali, la Digi Sport.