Gigi Becali nu l-a uitat pe Ionel Dănciulescu: „Nota 2 pentru obrăznicie și neștiință!”

Gigi Becali și-a făcut apariția la stadion după o lungă pauză. Finanțatorul de la FCSB a urmărit pe Arena Națională meciul cu CFR Cluj (0-1), la finalul căruia echipa sa a primit titlul de campioană.

După meciul cu CFR Cluj, Gigi Becali s-a aflat într-un studio Digisport situat la Arena Națională. La finalul discuției, finanțatorul de la FCSB i-a plătit o poliță lui Ionel Dănciulescu.

Gigi Becali nu l-a uitat pe Ionel Dănciulescu: „Nota 2 pentru obrăznicie și neștiință!”

În luna septembrie a anului trecut, Dănciulescu avea un discurs dur la adresa lui Charalambous„Cum A3 de la FCSB să aibă ofertă de la Lyon? Ce sunt balivernele astea? Să fim serioși. E A3 la FCSB! Pe mine mă deranjează aroganța cu care vine la fiecare interviu și vorbește. Acceptă-ți situația și ia-ți fapta cu tine, cum se spune, că tu ești cine ești. Mă deranjează că te dai mai mult decât ești! 4, stai jos! Nu mă enervez des„, spunea fostul mare atacant al lui Dinamo.

La câteva luni de la momentul respectiv, după ce Elias Charalambous i-a adus titlul lui FCSB, Gigi Becali i-a oferit o replică lui Ionel Dănciulescu.

De asemenea, omul de afaceri a anunțat că Elias Charalambous își va prelungi contractul scadent în această vară.

„Charalambous normal că rămâne. I se termină contractul, dar voi dubla contractul. La prime triplez! Charalambous e antrenorul, el face, iar Pintilii îl ajută. Nu știu cum se împart ei pentru că n-am întrebat, dar Charalambous este antrenorul, nu cum spuneați voi, că e marionetă sau cum a spus ăla, nota 4.

Băi, nea Dănciulescu, să stea el jos acum, să vadă ce a făcut Charalambous. Nota 2 pentru obrăznicie și neștiință!”, a spus Becali.

Lasă un comentariu