Gigi Becali visează la finala Europa League: „Să jucăm cu Frankfurt!”
Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB, a reacționat după ce echipa sa a fost repartizată alături de Lyon în optimile de finală ale Europa League. Omul de afaceri își dorește ca formația sa să ajungă până în finală, unde speră să întâlnească Eintracht Frankfurt.
Becali privește cu optimism parcursul echipei sale și visează la marea finală de la Bilbao, programată pe 21 mai.
„Să dea Dumnezeu să trecem de Lyon. Apoi să jucăm cu Sociedad. Apoi să jucăm finala. Să jucăm cu Frankfurt. Un părinte de aici mi-a zis că o să jucăm cu amândouă (n.r. Lyon și Eintracht Frankfurt) în Europa League”, a declarat Gigi Becali la Liga Digisport.
Programul Europa League 2024/2025
- Optimi de finală: 6 și 13 martie
- Sferturi de finală: 10 și 17 aprilie
- Semifinale: 1 și 8 mai
- Finala: 21 mai (Bilbao)