Gigi Becali și-a făcut calculele după ce a analizat transferurile CFR-ului: „Nu sunt de speriat”

Deși FCSB ocupă doar locul 12 în clasamentul Superligii după nouă etape, Gigi Becali este încrezător că echipa sa se va lupta la titlu și în acest sezon.

Patronul campioanei en-titre consideră că, în ciuda transferurilor realizate în această vară, CFR Cluj nu va reprezenta o amenințare în lupta pentru titlu în acest sezon.

Potrivit lui Becali, Universitatea Craiova și Rapid sunt echipele care ar putea evolua diferit în etapele următoare datorită transferurilor pe care le-au efectuat.

„Trebuie să văd prima dată achizițiile de la Craiova și de la Rapid și după aia. La CFR am văzut, nu-s de speriat. Acum să vedem la Rapid și Craiova, ce joacă ăia de i-au adus ei. Eu cred că jucători buni, că altfel nu dădeau bani pe ei.

Una e când iei jucători liberi (de contract, n.r.), alta e când dai bani pe ei. Au dat bani, deci e ceva de ei. Acum mari valori extraordinare nu cred că sunt, la turci acolo îți dă drumul doar dacă te vede că nu mai ai calitate”, a spus Becali, la „Palat”.

Transferurile realizate de FCSB în această vară

Antrenor – Elias Charalambous (confirmat)

Veniri – Daniel Bîrligea (CFR Cluj / 2.5 milioane de euro), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), William Baeten (FCU Craiova /  300.000 de euro), Mihai Popescu (FCV Farul / 250.000 de euro), Florin Tănase (Al Okhdood / gratis),  David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis).

Reveniri după împrumuturi – Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău).

Plecări – Florinel Coman (Al Gharafa / 5.25 milioane de euro), Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis), Cătălin Gogor (Șelimbăr / gratis), Eduard Rădăslăvescu (Farul / gratis), Dan Spătaru (Chiajna / gratis), Nana Antwi (Hermannstadt / împrumutat), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Alexandru Maxim (Voluntari / împrumutat).

Rapid a cheltuit în această perioadă de transferuri nu mai puțin de 4,3 milioane de euro, un milion de euro plătind numai pe Timotej Jambor, transferat de la Zilina.

Universitatea Craiova a plătit și ea bani grei pentru „repatrierea” lui Alexandru Cicâldău, care era legitimat la Galatasaray (1,5 milioane de euro).

Lasă un comentariu