Gigi Becali, transfer neașteptat la FCSB: „L-am vrut eu de mult. Era liber!”. O nouă regulă la FCSB pe care o pune patronul

FCSB pregătește finalizarea transferului atacantului Arnold Garita (30 de ani), mutarea fiind aproape de oficializare dacă nu intervine nicio problemă de ultim moment. Perioada de împrumut va fi de doar patru luni, astfel încât jucătorul va rămâne sub comanda tehnicianului până la sfârșitul lunii decembrie.

​Finanțatorul Gigi Becali a motivat durata scurtă a înțelegerii prin schimbarea strategiei privind contractele pe termen lung, oferind ca exemplu experiența cu Dennis Politic. Becali a menționat că achiziția lui Politic i-a servit ca lecție, după ce plătit 970.000 de euro și l-a dat la schimb pe Alex Musi, ajungând ulterior să îl critice pe fotbalist.

Gigi Becali a oferit detalii despre această mutare:

”Mi se pare că deja l-am luat. Până în iarnă! L-am vrut eu de mult. Era liber. A venit o vorbă din partea lui. Vulturar mi-a zis. Am zis, da, să vină la noi. Patru luni, îi plătesc 15.000 euro pe lună, ne folosim de el. Vedem după aceea. Cine știe…

Aveam nevoie de unul puternic acolo. Unul înalt, puternic, care să se bată pentru minge, să țină de ea. Mi-a plăcut de el când era la Argeș. Am vrut să îl iau de atunci.”

​Întrebat despre motivul pentru care a ales un contract pe doar patru luni și dacă există opțiunea unei prelungiri, finanțatorul a adăugat:

”(n.r. – De ce pe 4 luni?) Nu mai iau jucători așa. Patru luni plus doi ani sau un an. Nu mai iau jucători așa. Politic a fost învățătură de minte. (n.r. – Dacă merge îi prelungiți contractul?) Da, da”

În sezonul 2022-2023, Arnold Garita a marcat 14 goluri pentru FC Argeș (nouă în sezonul regulat, trei în play-out și două la baraj). După plecarea din România, camerunezul a înscris 12 goluri în 33 de meciuri pentru Al-Faisaly în Arabia Saudită, iar ulterior a marcat de șapte ori în 37 de jocuri pentru Hapoel Beer Sheva.

​După o perioadă cu apariții limitate în Israel, a trecut la Shenzhen Juniors în ianuarie 2026, unde a reușit 11 goluri în 13 meciuri în eșalonul secund chinez, înainte de a fi scos din lot în această vară.

Lasă un comentariu