Gigi Becali (64 de ani) este în căutarea unui fundaș central care să joace titular, iar Vlad Chiricheș (33 de ani) poate fi soluția perfectă.
Fotbalistul român a retrogradat cu Cremonese în Serie B, iar șansele ca acesta să rămână într-un eșalon inferior sunt foarte mici.
Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Vlad Chiricheș: ”Trebuie să dea un răspuns zilele astea”
Într-o intervenție telefonică la Fotbal Club, Gigi Becali a vorbit despre posibilitatea ca Vlad Chiricheș să revină la FCSB.
Latifundiarul din Pipera a recunoscut că a purtat o discuție cu fundașul central și a dezvăluit că în următoarele zile așteaptă un răspuns final din partea acestuia.
”Cu Chiricheș trebuia să dea un răspuns, am înțeles că mai are încă doi ani. Am vorbit cu el, trebuie să dea un răspuns zilele astea. Ce să fac acum, asta e situația”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
Chiricheș a amânat din nou decizia finală în privința unui transfer la FCSB
Patronul vicecampioanei i-a oferit fundașului un salariu lunar de 30.000 de euro, ceea ce l-ar face cel mai bine plătit jucător de la FCSB, alături de Florinel Coman, dar Chiricheș a cerut câteva zile de gândire. Vremea a trecut, iar internaționalul român nu a luat o decizie clară.
Astfel, Becali a pus mâna din nou pe telefon și, surprinzător sau nu, fotbalistul a solicitat mai mult timp pentru a putea oferi un răspuns final, notează Prosport. Potrivit sursei menționate anterior, Chiricheș ar vrea să-și găsească un contract mai bănos în Italia sau chiar în Golf, dar nici nu dorește să refuze deocamdată propunerea de la FCSB, având în vedere că accidentările din ultima perioadă l-ar putea împiedica să-și găsească angajamentul visat.
Vlad Chiricheș s-a accidentat pe final de sezon, în meciul dintre Cremonese și Salernitana, scor 2-0, din cadrul ultimei etape în Serie A. Fundașul central a ratat, astfel, prezența în lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția, din preliminariile pentru EURO 2024.
Reacția italienilor după ce Gigi Becali a început „ofensiva” pentru transferul lui Vlad Chiricheș
Intențiile afaceristului din Pipera au ajuns inclusiv în presa din Italia, iar jurnaliștii din Peninsulă au vorbit în detaliu despre posibilul transfer al lui Vlad Chiricheș la FCSB.
„Vlad Chiriches s-ar putea întoarce în țara sa. Experimentatul fundaș a petrecut un sezon în tricoul lui Cremonese, însă a fost condiționat de accidentări și nu a putut să ofere traiectoria sperată.
Calitățile sale, însă, nu sunt puse în discuție și Steaua București (n.r. FCSB), echipă la care a jucat deja, pare dispusă să-i ofere o oportunitate, după cum a confirmat președintele clubului, Gigi Becali”, au notat cei de la Cremonesecalcio.