Gigi Becali vrea să-l transfere pe Ianis Hagi: ”Mă oblig să joace titular”

FCSB a câștigat dramatic meciul cu LASK Linz, scor 1-0, și s-a calificat în grupele UEFA Europa League.

Unicul gol al meciului a fost înscris de căpitanul Darius Olaru în prelungiri, după o acțiune individuală finalizată cu un șut puternic, la care portarul advers nu a avut nicio șansă.

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, s-a declarat încântat de performanța echipei sale, care va aduce venituri semnificative clubului, și plănuiește o mutare majoră pe piața transferurilor.

Acesta dorește să-l aducă pe Ianis Hagi (25 de ani), mijlocașul român retrogradat la echipa a doua de Rangers. În această perioadă de mercato, internaționalul român a fost dorit și de Rapid și Universitatea Craiova, însă Gică Hagi a declarat că revenirea sa în România ar fi posibilă doar la Farul Constanța.

Patronul campioanei intenționează să discute personal cu nașul său și să îi propună o înțelegere, dorind ca Ianis Hagi să joace în toate cele opt meciuri din Europa League.

Eu m-am gândit să vorbesc mâine cu Gică și dacă vrea, că nu vreau să avem discuții, să facem o înțelegere. Mă oblig să joace titular în toate cele opt meciuri europene Ianis și el, Gică, să-l scoată el când vrea! El să decidă schimbarea!”, a spus Gigi Becali, la România TV.

Fotbalistul a bifat la Rangers 99 de apariții, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 16 ori, dar și să paseze decisiv în 21 de situații diferite, în aproape 5800 de minute petrecute la club.

Ianis Hagi a rupt tăcerea despre viitorul său

Joi seară, Ianis Hagi a scris un mesaj pe rețelele social media în care a evidențiat faptul că nu a cerut niciodată să plece de la Rangers și că vrea să rămână în Scoția și să ajute clubul.

Sunt conștient de speculațiile privind situația mea și contractul meu la club. Mi-a plăcut întotdeauna să joc pentru Rangers și pentru fani din clipa în care am ajuns aici.

Vreau să fiu clar, nu am cerut niciodată să părăsesc acest club. O să fiu mereu disponibil și va exista mereu o cale să treci prin orice situație dacă există o dorință din ambele părți. 

Sunt aici, cu dorință, și gata să ajut Rangers, să muncesc și să lupt pentru club, colegi și antrenor”, a scris Ianis Hagi într-un InstaStory.

Câți bani primește FCSB după calificarea în grupele Europa League

Calificarea în Europa League îi va asigura lui Gigi Becali 3,6 milioane de euro din partea celor de la UEFA, sumă la care se vor adăuga și alți bani în funcție de rezultatele echipei din grupă.

O victorie este recompensată cu 600.000 de euro, în timp ce, pentru un rezultat de egalitate, UEFA acordă 200.000 de euro.

Lasă un comentariu