Românii caută soluții, e mai ușor să rupi de la gură, să strângă din dinți, să te cauți prin buzunare de mărunt, decât să ieși în stradă la prostest. Ne-am adâncit intr-o buclă a nepăsării față de nimic. Tot mai mulți oameni care mai până ieri râdeau de cei ce se plimbă pe la service cu mașina în speranța ca vor prinde loc pe lista pentru montarea unei instalații gpl, astăzi se gândesc tot mai serios să investească și ei într-un asemenea sistem. Era de așteptat, românul mereu va cauta soluții să iasă cât mai ieftin.
Prețul mare la carburant fiind unul din motivele pentru care tot mai multă lume este nevoită să caute soluții rentabile din punct de vedere financiar.
După ce preţul benzinei a luat foc, Adrian s-a hotărât să-şi monteze instalaţie GPL pe maşină.
Adrian, şofer: Consumul este mai redus ca şi preţ. Consumul de gaz este puţin mai mare decât cel de benzină, dar la preţ ieşim mai ieftin.
Un litru de gaz este acum 4 lei şi zece bani la pompă, la jumătate faţă de preţul benzinei. Costurile unei astfel de instalaţi sunt mari, dar se amortizează destul de repede.
Adrian, şofer: Pe mine m-a costat undeva la 1000-1100 de euro instalaţia de gaz. Se amortizează în timp, dar este şi în funcţie de câţi kilometri parcurgi.
Angajații service-urilor abia dacă mai fac față cererii tot mai mari. Unele liste de așteptare se intind pana prin luna august.
Silviu Toma, expert auto: Este o alegere foarte bună pentru că maşinile pe GPL au un randament mult mai bun. GPL-ul este un carburant care arde cumva mai curat.
În România sunt peste 1 milion de autoturisme cu instalaţii GPL. În ultimii ani, producătorii au început să scoată pe piaţă maşini dotate din fabrică cu staţie GPL.
E clar că nu toți ne permitem mașini electrice, un motiv tot mai bun ca vechea mașină sa treaca pe gpl. Chiar și din punct de vedere al mediului înconjurător, gazul e mai puțin poluant față de ceilalți carburanți.
Voi ce parere aveți? E o soluție de moment?
Multi cred că o dată cu cerera tot mai mare va crește si prețul la pompele ce alimentează cu gaz.