Ștefan Târnovanu (25 de ani), goalkeeper-ul care a contribuit decisiv la ultimele succese ale echipei FCSB, traversează o perioadă dificilă după ce a fost trecut pe banca de rezerve de către patronul Gigi Becali. Subiectul a fost analizat în cadrul emisiunii iAMsport LIVE de către Florin Prunea, Costin Ștucan și Remus Răureanu.
Târnovanu a devenit titular în 2020, profitând de erorile lui Andrei Vlad, și a reușit să câștige de două ori titlul de campion. Totuși, după remiza cu Fenerbahce (1-1) din Europa League, patronul a decis să mizeze pe tânărul Matei Popa (18 ani), motivând necesitatea respectării regulii U21.
Dezbateri după eșecul cu Universitatea Craiova
În urma înfrângerii suferite de FCSB în fața Universității Craiova (0-1), în etapa 27, invitații au discutat despre forma noului portar și viitorul lui Târnovanu.
Florin Prunea: „Craiova a fost echipa mai bună, dar pe final a avut ocazii mari FCSB-ul. Dar mai bună Craiova. Dacă nu scotea ăla mic (n.r. Matei Popa) pe acolo… au avut să facă 2-0 de vreo două-trei ori.”
Remus Răureanu: „Dar la gol putea să facă ceva?”
Florin Prunea: „Nu, i-a dat plasă laterală, colțul lung, nu avea nicio șansă. Bă, dar bine apără ăla mic!”
Remus Rureanu: „Dar Târnovanu… păcat de el. Portar de națională, îl pensionezi așa brusc?!”
Costin Ștucan: „Adică măcar așteaptă, joacă-l, vinde-l și după poți să îl pui pe ăsta.”
Florin Prunea: „Frustrarea știi de ce e mare? L-a schimbat după meciul cu Fener, mă!”
Costin Ștucan: „Da, și la meciul cu Fener a fost genial!”
Florin Prunea: „Dar numai… Cine să îl mai ia, frate, acum de pe bancă? La echipa națională gata… Păi, vrei să îți spun ceva? Ăla mic o să îl ia și la echipa națională de tineret, o să vedeți, se fac bani mulți.”
Costin Ștucan: „Noul Andrei Vlad!”
Florin Prunea: „Ce vorbești, mă?!”
Costin Ștucan: „Oricum FCSB are o tradiție să strice portari.”
Florin Prunea: „Păi, de ce, mă, pe Tătărășanu l-a stricat?”
Costin Ștucan: „Tătărușanu e ultimul portar nestricat de FCSB. După, uite ce face, uite cum îi tratează!”
Florin Prunea: „Eu zic că ăsta mic e portar.”
Situația din clasament este critică pentru FCSB, mai ales după ultimele două confruntări directe cu oltenii, ambele disputate în deplasare:
- Meciul din Cupa României (12 februarie 2026):
- Rezultat: 2-2 pe stadionul „Ion Oblemenco”.
- FCSB a condus, însă nu a reușit să păstreze avantajul. Golurile campioanei au fost marcate de Bîrligea și Daniel Popa.
- Consecința: Acest egal a însemnat eliminarea FCSB-ului din Cupa României, terminând pe locul 5 în grupă, într-o seară în care Gloria Bistrița a produs surpriza și s-a calificat mai departe.
- Meciul din Superliga (15 februarie 2026):
- Rezultat: 1-0 pentru Universitatea Craiova.
- Singurul gol al partidei a fost marcat de Assad Al-Hamlawi în prima repriză (minutul 23). Deși roș-albaștrii au avut ocazii mari prin Bîrligea, aceștia nu au reușit să egaleze.
- Consecința: În urma acestui eșec, FCSB a căzut pe locul 10 în Superliga, având emoții uriașe pentru calificarea în play-off.