Ilie Dmitrescu: ”Asta e surpriza pentru mine”

FCSB a câștigat categoric meciul cu Hermannstadt de pe teren propriu, scor 3-0, în etapa a 20-a din Superliga României.

Darius Olaru a fost cel care a deschis scorul în prima repriză, în minutul 22, cu un șut puternic din interiorul careului, din centrarea lui Alex Băluță. Tot Olaru a punctat pentru 2-0 cu un șut de la marginea careului, care l-a lăsat fără replică pe Cătălin Căbuz.

În partea secundă, Florinel Coman a stabilit scorul final, 3-0, după ce a profitat de o respingere greșită a lui Valerică Găman din fața lui Alex Băluță.

După meci, Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional, a reacționat și a scos în evidență evoluția lui Alex Băluță (30 de ani), care a oferit un assist la primul gol al partidei.

Ilie Dmitrescu: ”Asta e surpriza pentru mine”

De asemenea, analistul TV a remarcat și exprimarea solidă a liniei de mijloc a celor de la FCSB: ”Asta e supriza pentru mine”, spune Ilie Dumitrescu.

Sunt câteva lucruri extrem de importante pentru anumiți jucători de la FCSB. Băluță devine o certitudine și un jucător titular de drept în echipă, a avut o exprimare bună astăzi. Este atacantul care dă tonul la pressing, să știți, am văzut-o și la primul gol. 

Tavi Popescu câteva pase foarte bune în profunzime, Coman e lider și clar că e un jucător care ajută foarte mult echipa. La mijloc e surpriza pentru mine. A arătat foarte bine la mijloc, cu Lixandru, Șut, care sunt doi jucători foarte disciplinați și au și o tehnică superioară, plus Olaru, care, clar… avea nevoie de un meci consistent”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

FCSB, opt puncte avans față de CFR Cluj!

Succesul îi aduce vicecampioanei un avantaj liniștitor după 20 de etape. FCSB are 41 de puncte și este la opt distanță de CFR Cluj, care are un meci în minus, cel de la Sfântu Gheorghe cu Sepsi.

La egalitate de puncte cu CFR Cluj este și Universiatatea Craiova, care a remizat în această rundă cu Poli Iași, scor 2-2.

În ultima rundă din 2023, FCSB se va deplasa la Iași pentru meciul cu Politehnica, în timp ce Hermannstadt, care a rămas pe locul șapte, va juca pe teren propriu cu Sepsi.

Lasă un comentariu