Derby-ul FCSB – Dinamo s-ar putea juca, astfel, pe Stadionul „Steaua” din Ghencea. Cele două echipe se vor confrunta sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30.
Conform DigiSport, Angel Tîlvăr, ministrul apărării naționale, ar fi semnat documentul trimis de FCSB, prin care echipa patronată de Gigi Becali ar putea închiria stadionul „Steaua” din Ghencea.
Ilie Năstase are un mesaj pentru CSA Steaua: „Să stea liniștiți”
Ilie Năstase, fost mare tenismen, a precizat că nu înțelege motivul pentru care s-a creat isterie în jurul stadionului Ghencea și de ce „militarii” sunt deranjați de faptul că FCSB ar putea juca pe arena respectivă.
„Nu înţeleg care a fost nebunia cu stadionul, nebunia că FCSB nu are voie să joace în Ghencea. Atât timp cât un club plăteşte, că ei plătesc bani să joace, pot juca. Acolo pot juca Dinamo, Rapid, FCSB, Steaua, orice echipă din România poate juca în Ghencea. Nu înţeleg de ce îi deranjează pe cei de la Steaua că FCSB plăteşte şi joacă. S-a intrat în normalitate, pentru că acest stadion e făcut din bani publici.
Să stea liniştiţi cei de la Steaua. Aşa cum spuneam, orice echipă, atât timp cât plăteşte, va putea juca acolo, cum se joacă şi pe Arcul de Triumf. Acum e mai grav că avem stadion şi nu mai avem naţională. Pentru ce ne certăm? Despre ce vorbim? Care e motivul acestui scandal?”, a spus Ilie Năstase, potrivit OrangeSport.
Ultimul meci pe care FCSB l-a jucat în Ghencea a fost în urmă cu mai bine de opt ani. „Roș-albaștrii” o învingeau în 2015 pe Viitorul Constanța cu 4-1, pe 22 martie 2015.
FCSB – Dinamo, în Ghencea!? Reacția lui Gigi Becali
„Ciolacu este de felicitat, pentru că a avut bărbăție și a pus piciorul în prag. El merită felicitările! Mă așteptam că se va rezolva, pentru că a fost o anomalie ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.
În urmă cu șapte zile, Becali a spus că e sigur de faptul că FCSB va fi lăsată să evolueze în Ghencea, pe stadionul „Steaua”. Știind conflictele dintre clubul lui Becali și cei de la CSA Steaua, acest lucru ar părea imposibil, dar pare că se apropie acum momentul așteptat de fanii „roș-albaștrilor”.
„Băi, eu cred că vom juca acolo. De ce? Au tot făcut figuri, dar, ce am înțeles, eu nu am vorbit cu ăsta, cu Ciolacu, dar eu acum o să-i dau un telefon. Și ce am înțeles eu, că am și eu relații.
Ciolacu le-a dat ordin spunând ‘i-am promis lui Becali că are obligația ca Steaua, așa a zis el, Steaua, să joace pe Ghencea!’ Deci, sută la sută o să jucăm pe Ghencea. Cică lor le e frică de Talpan. Vă dați seama în ce țară trăim? Să-ți fie frică de Talpan? Cât e Ciolacu ministru, nu-mi fac griji. E om serios și se ține de cuvânt”, le-a comunicat Gigi Becali reprezentanților mass-media.