Ilie Năstase e fan FCSB dar o vrea pe Steaua în liga 1

Fostul lider ATP, Ilie Năstase, a venit cu o propunere pentru ca Steaua, echipa Armatei, să obțină dreptul legal de a juca pe prima scenă a fotbalului românesc.

​Deși este văzut des la meciurile celor de la FCSB, Ilie Năstase (79 de ani) susține public cauza grupării din Ghencea. Acesta consideră că este un lucru firesc ca „militarii” să evolueze în Superliga, oferind ca argument principal faptul că majoritatea cluburilor din campionatul actual primesc deja finanțare publică prin intermediul primăriilor locale.

​Pentru a-și întări punctul de vedere, acesta a amintit de gloriile trecute ale clubului, realizate tot cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.

Soluția propusă de Năstase

„Ar trebui să fie (o soluție). Dacă mă uit bine la clasament, aproape toate echipele sunt susţinute de primăriile de unde sunt. Din banul public. De ce n-ar fi Steaua? Aa, când au fost susţinuţi de armată şi au câştigat Cupa Campionilor, era bine atunci. Le dădeau voie să joace, nu? Să fim serioşi. Toţi banii ăia vin de la stat, ca să ştiţi.

Ar trebui să se asocieze statul şi privatul, că nu avem noi atâţia bani, privatul. Şi nu garantează nimeni că privatul o să-şi scoată banii. De asta domnul Ţiriac nu se bagă la fotbal. […] Dânsul (n.r. ministrul Apărării) o cunoaşte mai bine, nu ştiu. N-am discutat, nu ştiu exact cât costă un meci de fotbal pe stadion”, a declarat Ilie Năstase.

​Dezbaterea privind viitorul echipei roș-albastre a prins avânt în contextul în care actualul ministru al Apărării, Radu Miruță (40 de ani), a precizat recent că se va implica direct pentru a debloca situația juridică a clubului. Din punct de vedere sportiv, Steaua a terminat sezonul pe locuri de promovare de două ori, însă statutul de club de drept public a blocat urcarea în prima ligă.

Următorul meci al celor de la FCSB va avea loc sâmbătă, 11 aprilie 2026, începând cu ora 20:00.

​Aceștia vor juca pe teren propriu, pe Arena Națională, împotriva echipei Oțelul Galați, în cadrul etapei a 4-a din play-out-ul Superligii.

  • Farul Constanța vs. FCSB – Luni, 20 aprilie 2026, ora 20:30
  • FCSB vs. Petrolul Ploiești – Sâmbătă, 25 aprilie 2026, ora 21:00

Lasă un comentariu