Impresarul lui Joyskim Dawa, despre posibila plecare de la FCSB

Ajuns la 30 de ani, Joyskim Dawa a fost transferat de FCSB în 2022, pentru suma de 350.000 de euro de la FC Botoșani. Deși în ultima perioadă a primit mai multe propuneri de la cluburi din Grecia, Belgia, Rusia și Emiratele Arabe Unite, fundașul camerunez va continua la echipa finanțată de Gigi Becali.

​După o pauză lungă cauzată de o accidentare gravă, apărătorul a revenit pe teren începând cu ianuarie 2026. Ulterior, el a reușit să își recapete forma fizică și să devină un titular cert în defensiva roș-albaștrilor, unde face pereche cu Mihai Popescu.

​Deși bunele sale evoluții au atras atenția cluburilor din străinătate și s-a speculat o plecare în această vară, fotbalistul și reprezentanții săi au decis să rămână la actuala echipă cel puțin până la jumătatea anului 2027, când îi expiră contractul. Cel mai sonor nume de club asociat cu un eventual transfer a fost Lyon.

„În acest moment, nu ne gândim la niciun transfer. Josykim este foarte fericit la FCSB și își dorește să continue. Mai are un an de contract și vrem să stăm până la final. Este adevărat că a existat interes pentru el, dar, după cum am spus, el se simte bine la actuala echipă și nu vrem să facem o schimbare”, a declarat David Jimenez, agentul fotbalistului, pentru digisport.ro.

Prețul de transfer și cota actuală

​În trecut, patronul echipei solicita 5 milioane de euro în schimbul jucătorului, însă recent omul de afaceri a lăsat de înțeles că este dispus să accepte o sumă considerabil mai mică.

”Nu am primit nimic, când primesc prima dată îți spun ție. Nu știu, să facă o ofertă. Îl dau imediat, pe loc, cu trei milioane. Îl dau și cu două”, a afirmat Gigi Becali pentru fanatik.ro.

​În prezent, cota de piață a lui Dawa este evaluată la 1,8 milioane de euro, conform Transfermarkt, iar bilanțul său la FCSB cuprinde 147 de meciuri și 14 goluri.

Cum s-a realizat plecarea de la FC Botoșani

​Formația din Moldova a reprezentat o trambulină importantă pentru mulți jucători străini. Valeriu Iftime a dezvăluit recent culisele plecării fundașului, moment care a fost declanșat imediat după ce Malcom Edjouma fusese cedat la gruparea bucureșteană.

”Dawa a venit la mine, avea salariul vreo 3.500-4.000 de euro și când a aflat că a plecat Malcom Edjouma, care avea și el 3.500 de euro… A mers pe 15.000 la FCSB și o primă de instalare.

A venit Dawa, care e un tip simpatic foc, înalt, 1.90, un munte de om… A început să plângă, că el se lasă de fotbal. Și m-a blocat. Ce fac eu cu ăștia?”, a povestit Valeriu Iftime în cadrul podcastului „Sub radar”.

Lasă un comentariu