Schimbări importante la FCSB înaintea noului sezon din Superliga. După ce stagiunea precedentă a fost salvată prin calificarea în preliminariile Conference League, obținută în urma barajului câștigat împotriva celor de la Dinamo, Gigi Becali a trecut la remanierea lotului. Finanțatorul a anunțat deja că în această vară vor pleca mai mulți jucători.
Printre fotbaliștii care nu mai intră în planurile clubului se află și David Kiki, adus inițial de la Farul Constanța. Deși fundașul din Benin, în vârstă de 32 de ani, are un contract semnat până în 2027, conducerea roș-albaștrilor dorește întreruperea colaborării încă din această vară.
Situația a atras atenția jurnaliștilor din Benin, care au relatat că apărătorul este presat să plece de la echipă, menționând că patronul bucureștenilor caută o cale de atac pentru rezilierea amiabilă a înțelegerii.
Gigi Becali a confirmat oficial discuțiile:
„Suntem în negocieri pentru Kiki. Vom vedea la ce înţelegere putem ajunge cu el pentru a ne despărţi”
David Kiki a strâns doar 17 meciuri în tricoul celor de la FCSB, de la transferul său realizat pe 1 iulie 2024, când a sosit liber de contract de la echipa lui Gică Hagi. În acest moment, valoarea de piață a fundașului stânga este estimată la 300.000 de euro, conform platformei de specialitate Transfermarkt.com.